Florida a aprobat o lege care prevede noi măsuri de control al armelor, după seria de atacuri în şcoli

Deputaţii din statul Florida au aprobat, miercuri, o nouă lege privind controlul armelor, care implică impunerea unei perioade de trei zile de aşteptare pentru achiziţionarea unei arme de foc şi înarmarea unor membri ai personalului din sistemul public de învăţământ, relatează agenţia Reuters.

305 afișări
Imaginea articolului Florida a aprobat o lege care prevede noi măsuri de control al armelor, după seria de atacuri în şcoli

Florida a aproba o lege care prevede noi măsuri de control al armelor

Proiectul de lege a fost propus pe fondul incidentului întâmplat în urmă cu trei săptămâni, când 17 persoane au murit după ce un adolescent de 19 ani a intrat înarmat în liceul Marjory Stoneman Douglas, în Parkland, Florida.

Cu toate acestea, noua lege nu prevede interzicerea armelor semiautomate, de tipul celei folosite în atacul de pe 14 februarie.

Susţinătorii au apărat legea, argumentând că majoritatea atacurilor întâmplate în şcoli sunt comise cu ajutorul pistoalelor.

TITLURILE ZILEI

Persoanele care vor dori să achiziţioneze o armă de foc vor trebui să aibă minimum 21 de ani.

Legea mai prevede şi înarmarea unor membri ai personalului din sistemul public de învăţământ. Criticii consideră că această prevedere reprezintă o ameninţare la adresa securităţii elevilor.

Proiectul de lege a primit 67 de voturi "pentru" şi 50 "contra" în cadrul Senatului din Florida.

Acesta va intra în vigoare în termen de 15 zile, exceptând cazul în care guvernatorul Floridei, Rick Scott, decide să o anuleze.

Un purtător de cuvânt al guvernatorului a declarat că acesta nu a decis, încă, dacă va susţine sau nu proiectul de lege.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici