Forţele militare pakistaneze au eliberat o familie străină ţinută ostatică de talibani

Forţele armate pakistaneze au eliberat un bărbat canadian, soţia lui de naţionalitate americană, şi cei trei copii ai lor care au fost ţinuţi ostatici timp de cinci ani de insurgenţii talibani afgani, informează site-ul cotidianului The Independent

601 afișări
Imaginea articolului Forţele militare pakistaneze au eliberat o familie străină ţinută ostatică de talibani

Forţele militare pakistaneze au eliberat o familie străină ţinută ostatică de talibani

Cei cinci au fost ar fi fost eliberaţi după ce oficialii americani ar fi furnizat autorităţilor pakistaneze informaţii despre locul unde aceştia erau ţinuţi ostatici.

Islamabadul a transmis că ostaticii au fost eliberaţi în timpul unei operaţiuni în districtul tribal Kurram din Pakistan, în apropiere de frontiera cu Afganistanul, informează site-ul postului BBC news.

Caitlan Coleman era însărcinată în momentul în care a fost răpită în anul 2012, împreună cu soţul ei, Josh Boyle, în cursul unei excursii în Afganistan.

 

 

TITLURILE ZILEI

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici