Frontul Naţional obţine o victorie fără precedent în primul tur al alegerilor regionale din Franţa

Frontul Naţional (FN, extremă dreapta) a obţinut o victorie în urma primului tur al alegerilor regionale, cu aproximativ 30% din voturile exprimate duminică în Franţa, clasându-se înaintea dreptei aliate cu formaţiuni de centru şi mult înaintea stângii, relatează Reuters în pagina electronică

4710 afișări
Imaginea articolului Frontul Naţional obţine o victorie fără precedent în primul tur al alegerilor regionale din Franţa

Marine Le Pen (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

FN se clasează pe primul loc în şase regiuni, Les Républicains (LR, dreapta) şi aliaţii lor de centru în patru, iar Partidul Socialist (PS, stânga) şi aliaţii săi în două regiuni, potrivit unor estimări Ifop-Fiducial şi Ipsos-Sopra-Steria.

În Île-de-France, lista dreptei conduse de către Valérie Pécresse însumează 31% din voturile exprimate, potrivit unor estimări TNS Sofres, clasându-se înaintea PS condus de către Claude Bartolone, care ar obţine 25%. Pe poziţia a treia, lista FN a lui Wallerand de Saint-Just este creditată cu 18,5%.

TITLURILE ZILEI

În Nord-Pas-de-Calais-Picardie, preşedinta FN Marine Le Pen obţine un scor fără precedent de 43%, potrivit Ifop-Fiducial, clasându-se înaintea listelor dreptei şi partidelor de centru conduse de către Xavier Bertrand (24%) şi listelor PS (18%).

În Provence-Alpes-Côte d'Azur (PACA), Marion Maréchal-Le Pen îşi depăşeşte de asemenea adversarii, cu 41,7%, potrivit Ifop-Fiducial. Listele dreptei conduse de către Christian Estrosi ar obţine doar 24,5%, iar cele ale PS 18,1%.

FN se clasează pe primul loc şi în Alsace-Lorraine-Champagne Ardenne, Centre-Val-de-Loire, Languedoc-Roussillon-Midi-Pyrénées şi Bourgogne-Franche-Comté.

Participarea la vot a fost mai mare decât în primul tur al scrutinului din 2010, marcat de un nivel-record de absenteism de 53,63%.

- Nici fuziune şi nici retragere, avertizează Sarkozy

În total, 49,5% din cei 44,6 milioane de alegători s-au prezentat la urne, potrivit unei estimări Ifop, o mobilizare care a avantajat în principal partidul lui Marine Le Pen, în contextul în care Executivul socialist conta pe o "mobilizare cetăţenească" în urma atacurilor de la Paris.

FN îşi depăşeşte astfel recordul în privinţa scorului naţional, după cel de 25,25% (5,1 milioane de voturi) obţinut în martie, în primul tur al alegerilor departamentale.

Rezultatele de duminică seara confirmă ancorarea locală a partidului "lepenist", care şi-a stabilit ca obiectiv consolidarea reţelei teritoriale în vederea unei abordări de pe o poziţie de forţă a alegerilor prezidenţiale din 2017.

Atât conducerea stângii, cât şi a dreptei se confruntă cu o ecuaţie imposibilă în turul doi, subminat de prezenţa extremei drepte.

Preşedintele LR Nicolas Sarkozy şi-a reiterat refuzul oricărei retrageri sau fuziuni a listelor LR-UDI-MoDem împotriva FN.

Liderii socialişti Pierre de Saintignon, în Nord, şi Christophe Castaner, în PACA, ambii pe poziţia a treia, au sugerat, fără să mai aştepte consemnul conducerii naţionale, că nu se retrag şi au îndemnat la unitate "republicană", un mesaj adresat atât formaţiunilor Ecologie-Les Verts şi Front de gauche, care au candidat individual în regionale, cât şi dreptei.

"Este un nou semn al unei profunde aspiraţii a francezilor de a vedea lucrurile că se schimbă în ţara noastră", a declarat Sarkozy, care se gândeşte deja la alegerile prezidenţiale.

"Acest mesaj ne este adresat şi nouă. Trebuie să auzim şi să înţelegem exasperarea profundă a francezilor", a spus el.

- "Vechiul sistem a murit"

Preşedintele Uniunii Democraţilor Independenţi (UDI) Jean-Christophe Lagarde, un aliat al partidului lui Sarkozy, a făcut notă discordantă, îndemnând listele plasate pe poziţia a treia să se retragă în virtutea "bunului simţ democratic şi republican".

PS s-a reunit duminică seara într-o şedinţă excepţională a Biroului Naţional pentru a decide strategia între cele două tururi. Premierul Manuel Valls, foarte implicat în campania împotriva FN, urma să facă declaraţii luni.

Însă candidatul socialist în PACA Christophe Castaner a anunţat deja că refuză să se retragă în favoarea lui Christian Estrosi, iar omologul său din Nord, Pierre de Saintignon, nu a spus clar ce intenţionează să facă.

Marine Le Pen a salutat "un rezultat magnific" al "singurului front cu adevărat republican", o aluzie la "frontul republican" de-acum abandonat de drepta şi respectat cu greu de stânga.

"Poporul s-a exprimat, iar odată cu el Franţa ridică fruntea. Acest vot confirmă ceea ce anunţau scrutinele anterioare. Mişcarea naţională este de-acum, de necontestat, primul partid din Franţa, în contextul în care de-abia este reprezentată în Parlament", a declarat preşedinta FN.

În opinia lui Marion Maréchal-Le Pen, "vechiul sistem a murit, iar odată cu el reprezentanţii dreptei şi stângii deopotrivă".

Francezii sunt chemaţi să desemneze conducerea altor 13 regiuni (faţă de 22 anterior) şi a patru departamente de peste mări (Martinica, Guadelupe, Réunion şi Guyana). Ei aleg 1.903 consilieri regionali.

Listele creditate cu cel puţin 10% din sufragiile exprimate se pot menţine în turul doi şi au posibilitatea să fuzioneze cu cele care au obţinut cel puţin 5% din voturile exprimate.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici