Gruparea Stat Islamic a executat peste 3.000 de persoane în Siria într-un an

Gruparea jihdistă Stat Islamic (SI) a executat peste 3.000 de persoane în Siria, majoritatea civili, de la proclamarea, în urmă cu un an a "califatului" său în Siria şi Irak, potrivit unei organizaţii neguvernamentale, citată de AFP, în pagina electronică.

343 afișări
Imaginea articolului Gruparea Stat Islamic a executat peste 3.000 de persoane în Siria într-un an

Gruparea Stat Islamic a executat peste 3.000 de persoane în Siria într-un an (Imagine: Hepta /Mediafax Foto)

Observatorul sirian pentru Drepturile Omului (OSDO) a numărat 3.027 de execuţii comise de gruparea extremistă din 29 iunie 2014.

Printre persoanele executate figurează 1.787 de civili, dintre care 74 de copii.

Membrii tribului sunnit Shaitat reprezintă aproape jumătate dintre civilii ucişi. SI a ucis 930 de membri au acestui clan la Deir Ezzor, în estul Siriei, anul trecut, după ce s-au ridicat împotriva grupării extremiste, potrivit ONG.

În acest bilanţ sunt incluse persoanele ucise recent la Kobane, oraş kurd sirian situat la frontiera cu Turcia, unde gruparea a intrat din nou în această săptămână după ce a fost înlăturată din ianuarie. Potrivit OSDO, Statul Islamic a executat cel puţin 223 de persoane în această săptămână.

TITLURILE ZILEI

Observatorul a numărat, de asemenea, 216 rebeli şi combatanţi kurzi ucişi de Statul Islamic, precum şi 900 de membri ai forţelor regimului.

SI a executat şi 143 de jihadişti dintre membrii săi, acuzaţi de spionaj şi capturaţi de grupare în timp ce încercau să fugă, afirmă OSDO, cu sediul în Marea Britanie şi care se sprijină pe o reţea de surse în Siria.

SI a pierdut cel puţin 8.000 dintre membrii săi în timpul luptelor şi bombardamentelor coaliţiei internaţionale antijihadiste conduse de Statele Unite, potrivit observatorului.

SI a apărut în Siria în 2013 şi s-a format din organizaţia irakiană a Al-Qaida, care a încercat să fuzioneze cu aripa siriană a reţelei, Frontul al-Nusra.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici