Hotelul Ritz din Paris a fost devastat de incendiul de marţi - VIDEO

Hotelul Ritz din Paris a fost devastat de incendiul izbucnit marţi, care a distrus acoperişul clădirii şi a provocat inundarea etajelor inferioare, cu câteva săptămâni înainte de redeschiderea sa în martie, în urma unor lucrări de renovare care au durat trei ani şi jumătate, relatează Reuters.

464 afișări
Imaginea articolului Hotelul Ritz din Paris a fost devastat de incendiul de marţi - VIDEO

Hotelul Ritz din Paris a fost devastat de incendiul de marţi (Imagine: Mediafax Foto/ AFP)

Focul, care a izbucnit în jurul orei 6.00 (7.00, ora României) la cel de-al şaptelea şi ultim etaj al imobilului din piaţa Vendôme, a fost stins în cursul dimineţii.

Nicio victimă nu a fost semnalată, iar cauzele incendiului nu au fost încă stabilite, a precizat Brigada de pompieri din Paris (BSPP), care a mobilizat efective importante.

Circa 150 de muncitori au fost evacuaţi din hotel, în timp ce aproximativ 60 de pompieri şi 15 utilaje au intervenit pentru a stinge flăcările, care s-au extins la acoperiş.

TITLURILE ZILEI

Bouygues Construction, compania responsabilă de renovare, a precizat că hotelul urma să fie redeschis în martie, în urma unor lucrări în valoare de 140 de milioane de euro demarate în 2012.

"Acoperişul este distrus şi toate etajele inferioare au fost inundate" de apa folosită de pompieri, a declarat o sursă apropiată echipei de renovare.

O parte a hotelului a fost însă salvată. "Deocamdată nu se ştie dacă o parte se va deschide în martie sau nu", a adăugat sursa, precizând că în prezent se desfăşoară o anchetă a poliţiei pentru a determina cine este responsabil pentru incendiu.

Reşedinţă pentru Coco Chanel şi Marcel Proust, hotelul Ritz, care îi aparţine magnatului egiptean Mohamed al Fayed, a fost locul favorit din Paris al unor personalităţi ca scriitoul Ernest Hemingway sau cineastul Woody Allen.

Hotelul s-a deschis în 1898 şi a fost primul care avea electricitate la toate etajele şi băi în toate camerele. La hotelul Ritz şi-a petrecut prinţesa Diana ultima noapte în 1997, înainte de accidentul rutier în care a murit alături de fiul lui Mohamed al Fayed.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici