Igor Dodon anunţă că va anula decretul prin care Traian Băsescu a primit cetăţenia moldovenească

Igor Dodon, preşedintele ales al Republicii Moldova, a declarat că săptămâna viitoare va anula decretul privind acordarea cetăţeniei moldoveneşti fostului lider de la Cotroceni, Traian Băsescu, informează site-ul Report.

20504 afișări
Imaginea articolului Igor Dodon anunţă că va anula decretul prin care Traian Băsescu a primit cetăţenia moldovenească

Dodon anunţă că va anula decretul prin care Traian Băsescu a primit cetăţenia moldovenească (Imagine: Arhiva Foto Mediafax)

Declaraţiile lui Igor Dodon au fost făcute în cadrul unei emisiuni care a fost difuzată pe un post de televiziune din Republica Moldova.

Dodon susţine că cetăţenia moldovenească acordată lui Traian Băsescu a fost făcută prin încălcarea unor proceduri. În cazul în care fostul preşedinte al României va dori să recapete cetăţenia moldovenească, acesta va trebui să solicite din nou acest lucru, urmând ca cererea acestuia să fie examinată, ulterior.

Traian şi Maria Băsescu au devenit cetăţeni ai Republicii Moldova, aceştia depunând jurământul la Ambasada Republicii Moldova din Bucureşti la data de 3 noiembrie 2016.

TITLURILE ZILEI

Anterior, Traian Băsescu a afirmat că va apela la justiţie în cazul în care Igor Dodon îi va retrage cetăţenia moldovenească.

Igor Dodon va fi învestit în funcţia de preşedinte la 23 decembrie, după ce Curtea Constituţională a validat marţi rezultatul alegerile prezidenţiale din Republica Moldova.

 

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici