POVESTEA româncei sechestrată timp de 9 ani într-o fermă din Sicilia. Femeia a fost violată şi obligată să facă mai multe avorturi

O imigrantă româncă a fost sechestrată într-o fermă din regiunea italiană Sicilia nouă ani, timp în care a fost violată de patronul pentru care lucra şi a fost forţată să facă mai multe avorturi, femeia fiind eliberată de autorităţi, scrie Corriere del Mezzogiorno.

14610 afişări
Imaginea articolului POVESTEA româncei sechestrată timp de 9 ani într-o fermă din Sicilia. Femeia a fost violată şi obligată să facă mai multe avorturi

Imigrantă româncă, eliberată dintr-o fermă din Sicilia unde a fost sechestrată şi violată nouă ani (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Erika, o româncă în vârstă de 45 de ani, a fost sechestrată timp de nouă ani într-o fermă din localitatea Acate, situată în provincia siciliană Ragusa (sudul Italiei).

Femeia a ajuns în Italia în anul 2006, pentru a câştiga mai mulţi bani, necesari pentru a-şi creşte cei şase copii rămaşi în România. A reuşit să se angajeze la această fermă din Sicilia, dar a ajuns să fie sechestrată şi violată de patronul italian, Salvatore Nicosia, în vârstă de 67 de ani.

Timp de nouă ani, Erika, mamă a şase copii, a suportat în tăcere violenţele, de teama pierderii locului de muncă, situaţie care ar fi adus-o în imposibilitatea de a mai trimite bani familiei din România, precizează Corriere del Mezzogiorno. Femeia reuşise să fugă din fermă pentru scurt timp, dar a fost prinsă de patronul italian.

Bărbatul a violat-o de nenumărate ori, în pofida faptului că locuieşte în aceeaşi fermă împreună cu soţia şi cu un copil. Românca a fost nevoită să facă patru avorturi.

Femeia a avut curajul de a prezenta situaţia sa incredibilă unui agent al carabinierilor pe care l-a văzut trecând pe lângă gardul fermei. Carabinerii au descins vineri la ferma din provincia Ragusa şi au eliberat-o pe româncă, trimisă într-un centru unde va fi consultată medical şi va primi consiliere psihologică.

Italianul Salvatore Nicosia a fost plasat în arest preventiv, fiind încarcerat în penitenciarul din Ragusa. Potrivit procurorului Andrea Reale, patronul fermei este acuzat de sechestrare de persoane în formă agravată şi de agresiuni sexuale.

În toamna anului trecut, presa italiană semnala că sute de românce de la ferme din Sicilia ajung, în cele mai multe cazuri, sclave sexuale ale fermierilor pentru care muncesc, multe acceptând situaţia de teama pierderii locului de muncă.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici