Incident la Londra: Mai mulţi ecologişti au încercat să îi blocheze drumul lui Boris Johnson spre Palatul Buckingham | VIDEO

Mai mulţi ecologişti britanici au format miercuri un lanţ uman în calea coloanei oficiale în care se afla noul prim-ministru al Marii Britanii, Boris Johnson, în încercarea de a bloca drumul acestuia către Palatul Buckingham, potrivit Euronews.

1162 afișări
Imaginea articolului Incident la Londra: Mai mulţi ecologişti au încercat să îi blocheze drumul lui Boris Johnson spre Palatul Buckingham | VIDEO

Mai mulţi ecologişti au încercat să îi blocheze drumul lui Boris Johnson spre Palatul Buckingham | VIDEO

Îmbrăcaţi în tricouri roşii, activiştii de mediu au reuşit să oprească un poliţist aflat pe o motocicletă, însă aceştia au fost îndepărtaţi rapid din calea noului premier. Johnson şi-a continuat drumul către Buckingham, acolo unde s-a întâlnit cu regina Elisabeta a II-a, preluând, astfel, funcţia de premier.

Protestatarii au desfăşurat şi un banner prin care au încercat să transmită un mesaj legat de faptul că lumea se confruntă cu o urgenţă climatică.

TITLURILE ZILEI

Boris Johnson a fost ales marţi în funcţia de preşedinte al Partidului Conservator şi premier al Marii Britanii. Acesta şi-a început oficial mandatul de prim-ministru miercuri, după demisia Theresei May în contextul crizei Brexit.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici