Incidente în Paris, înainte cu câteva zile de o nouă mobilizare a sindicatelor contra reformei pensiilor

Câteva incidente sporadice au avut loc sâmbătă seara în unele zone din capitala Franţei. Grupuri de tineri mascaţi au dat foc la coşuri de gunoi încercând să provoace dezordine, iar forţele de ordine au intervenit rapid, folosind gaze lacrimogene, transmite Paul Cozighian, trimisul special MEDIAFAX.

705 afișări
Imaginea articolului Incidente în Paris, înainte cu câteva zile de o nouă mobilizare a sindicatelor contra reformei pensiilor

Incidente în Paris, cu 2 zile înainte de o nouă mobilizare a sindicatelor contra reformei pensiilor

Nu se ştie exact dacă o parte din "vestele galbene", care protestează în fiecare sâmbătă de mai bine de un an de zile, au făcut parte din aceste grupuri.

Reforma sistemului de pensii va fi implementată.

Deşi Guvernul încearcă să "demineze" terenul menţinând dialogul cu sindicatele, acesta este acuzat - atât de opozanţii, cât şi de susţinătorii reformei - că tergiversează prezentarea integrală a proiectului încercând amânarea punerii lui în aplicare cu cel puţin un an.

Dar, conform unei zicale franceze „reculer pour mieux sauter” - adică să faci câţiva paşi în spate pentru a-ţi lua avânt ca să sari mult mai departe -, premierul Edouard Philippe este hotărât să pună în aplicare reforma pensiilor, aceasta fiind una dintre cele mai importante reforme dorite de preşedintele Emmanuel Macron şi pentru care, în parte, a câştigat alegerile din 2017.

Pentru a pregăti o săptămână crucială, duminică seara la Palatul Elysée, are loc o şedinţă de lucru la care au fost convocaţi atât premierul, cât şi alţi membri ai Cabinetului.

O grevă care poate deveni un resort pentru schimbare

Preşedintele Franţei a lăsat să se înţeleagă că nu va renunţa la punerea în aplicare a proiectului dar doreşte să stabilească împreună cu Executivul un plan precis de acţiune pentru următoarele zile astfel încât Guvernul să fie pregătit pentru a ţine piept contestatarilor şi a se folosi practic de această grevă ca de un resort pentru schimbare.

Căci reforma este cerută de evoluţia demografică. Aceasta nu mai corespunde cu cea din 1945, când sistemul de pensii francez a fost creat. Atunci existau trei cotizanţi pentru un pensionar, acum sunt mai puţin de doi! Guvernul trebuie să se împrumute pentru a onora plata pensiilor.

De altfel, marea majoritate a ţărilor dezvoltate au un sistem de pensii fragilizat. Foarte recent, Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economica (OCDE) a tras un serios semnal de alarmă referitor la reformarea necesară a sistemelor de pensii din ţările dezvoltate, din cauza îmbătrânirii accelerate a populaţiei. În Franţa de pildă, media de vârstă a pensionării este de 60,8 ani, cu 4 ani mai mică decât media pe ansamblul ţărilor membre OCDE. În toate aceste ţări, în 1980 existau două persoane de peste 65 de ani la 10 activi. În prezent sunt trei, iar în 2060 se preconizează că vor fi 6.

OCDE subliniază că în aceste condiţii reformele trebuie urgent implementate, astfel încât sistemele de pensii să poată rezista pe termen lung.

Franţa este cunoscută pentru rezistenţa la schimbare

Spectrul grevei masive din 1995, care a dus la căderea Guvernului Juppé şi la organizarea de alegeri anticipate, este în continuare prezent.

Acum 24 de ani, tot împotriva unei reforme a pensiilor s-a manifestat însă noua generaţie de politicieni aflată acum la guvernare nu intenţionează să mai amâne schimbarea.

« Este vorba despre salvarea pensiilor copiilor noştri » afirmă Gérald Darmanin, unul dintre miniştrii importanţi ai actualului Guvern de la Paris.

Miercuri, 11 decembrie, premierul se va prezenta în faţa deputaţilor cu toate detaliile proiectului, urmănd ca acesta să intre în dezbatere la începutul anului viitor.

"Sunt hotărât să duc la îndeplinire această reformă şi sunt foarte preocupat să o realizez ţinând cont de toate neliniştile exprimate în societate, precum şi în total respect cu cerinţele cetăţenilor", a declarat Edouard Philippe într-un interviu publicat duminică dimineaţă de săptămânalul „Le Journal du Dimanche”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
franţa,
proteste,

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici