Încrederea cetăţenilor europeni în guvernele naţionale a scăzut, inclusiv în România. Studiu UE

  • Studiu: Încrederea cetăţenilor din ţările UE în guvernele naţionale este în scădere, inclusiv în România, în contextul crizei pandemiei
  • Eurofound: Şi media încrederii în instituţiile UE a scăzut în ultimul an, deşi în unele ţări, inclusiv în România, este în creştere
  • În România, încrederea în Guvern a scăzut, iar încrederea în instituţiile comunitare a crescut
810 afișări
Imaginea articolului Încrederea cetăţenilor europeni în guvernele naţionale a scăzut, inclusiv în România. Studiu UE

Încrederea cetăţenilor europeni în guvernele naţionale a scăzut, inclusiv în România. Studiu UE

Încrederea în guverne este în scădere în statele Uniunii Europene, inclusiv în România, în contextul pandemiei, înregistrându-se şi o diminuare a încrederii în instituţiile comunitare, relevă un studiu elaborat de Agenţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Trai şi de Lucru (Eurofound).

"Încrederea în instituţii a scăzut în spaţiul Uniunii Europene, în special încrederea în guvernele naţionale generând semnale de alarmă în numeroase state membre", arată concluziile studiului intitulat "Condiţiile de viaţă şi de lucru şi COVID-19".

Datele arată că încrederea în guvernele naţionale este la nivelul de doar 3,9 puncte (din totalul de 10) la nivelul Uniunii Europene, sub încrederea în presă (4,2 puncte), în UE (4,6), în poliţie (5,7) şi în sistemul medical (5,9).

În toate cele 27 de state membre UE, încrederea în guvernele naţionale a scăzut în ultimul an. Cetăţenii polonezi au cea mai scăzută încredere în Guvern (2,1), în timp ce Guvernul din Danemarca se bucură de cea mai mare credibilitate (7,0).

În România, încrederea în Guvern era în februarie-martie 2021 la nivelul 3,4 puncte (sub media europeană de 3,9 puncte), în scădere faţă de 3,8 puncte în aprilie-mai 2020 şi faţă de 3,5 puncte în iunie-iulie 2020, arată studiul, vizualizat de MEDIAFAX.

Şi media încrederii în Uniunea Europeană a scăzut în ultimul an, deşi în unele ţări, inclusiv în România, încrederea în instituţiile comunitare este în creştere.

"Încrederea în Uniunea Europeană a scăzut de la 5,1 puncte în vara anului 2020 la 4,6 puncte în primăvara anului 2021 (...). Cu toate acestea, încrederea cetăţenilor în instituţiile UE rămâne mai mare decât cea în guvernele naţionale", arată studiul.

Cea mai scăzută încredere a cetăţenilor în UE se înregistrează în Grecia (3,5 puncte) şi în Cehia (3,6 puncte). Cea mai mare scădere a încrederii în UE în ultimul an s-a înregistrat în Germania, de la 5,4 la 4,0 puncte, precum şi în Austria, de la 4,9 la 3,8.

Cea mai mare încredere în UE este în Irlanda (5,8), în Finlanda (5,6) şi în Polonia (5,2).

În România, încrederea cetăţenilor în Uniunea Europeană a crescut de la 4,5 puncte în aprilie-mai 2020 la 5,3 puncte în februarie-martie 2021. Încrederea în UE a crescut în ultimul an şi în Ungaria, Malta şi Portugalia.

Studiul a fost efectuat în trei etape - aprilie-mai 2020, iunie-iulie 2020 şi februarie-martie 2021.

Agenţia Europeană pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Trai şi de Lucru (Eurofound) avertizează că erodarea încrederii în instituţii riscă să afecteze "coeziunea socială" în spaţiul Uniunii Europene.

Massimiliano Mascherini, directorul Departamentului Eurofound pentru Politici Sociale, a evidenţiat importanţa analizării modului în care pandemia a afectat diversele categorii de cetăţeni, pentru a fi luate măsuri de remediere.

"Pentru restabilirea încrederii în guvernele naţionale şi în UE, va fi esenţial să fie înţelese nevoile oamenilor şi să fie abordate într-o manieră holistică după criza COVID-19. Iniţiative precum dezbaterea privind viitorul Europei vor juca un rol important din acest punct de vedere, mai ales în contextul discuţiilor despre o economie mai ecologică şi mai digitalizată care să lucreze în favoarea cetăţenilor UE şi să abordeze inegalităţile", a declarat Massimiliano Mascherini.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici