Inundaţiile din Kenya au ucis aproape 200 de persoane şi au lasat fără adăpost alte 100.000

  • Ploile abundente şi furtunile au dus la inundaţii şi alunecări de pământ devastatoare în Kenya
  • Aproape 200 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 100.000 de oameni au rămas fără adăpost în urma catastrofei
  • Grupurile de sprijin sunt îngrijorate că inundaţia complică eforturile de a face faţă pandemiei de coronavirus
291 afișări
Imaginea articolului Inundaţiile din Kenya au ucis aproape 200 de persoane şi au lasat fără adăpost alte 100.000

Sursa foto: profimedia

Până miercuri, în centrul şi vestul Kenyei, au fost înregistrate 194 de decese provocate de inundaţiile care au lovit zona. "Doar ieri am pierdut 30 de persoane în 24 de ore", a spus Eugene Wamalwa, un reprezentant al guvernului kenyan, citat de Fox News.

Kenya este în primul sezon ploios al anului. Al doilea sezon ploios de la sfârşitul anului trecut a înregistrat precipitaţii neobişnuit de mari după secetele din anii precedenţi. Peste 120 de persoane au murit în acea perioadă din cauza inundaţiilor şi a alunecărilor de teren.

Purtătorul de cuvânt al guvernului, Cyrus Oguna, a transmis pe Twitter că în ultimele trei săptămâni, inundaţiile au lăsat fără adăpost 100.000 de oameni.

Oficialii sunt acum îngrijoraţi de nivelul crescut al apei la două baraje majore din Kenya, Masinga şi Turkwel.

Ministrul Energiei, Charles Keter, a declarat miercuri că toţi cei care locuiesc în aval de cele două baraje trebuie să fie evacuaţi deoarece lucrurile se „agravează”, scrie Reuters.


Inundaţiile complică eforturile Kenyei de a face faţă atât pandemiei de coronavirus cât şi celei mai mari invazii de lăcuste din ultimii 70 de ani, relatează Fox News.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici