Iranul anunţă că a asistat un petrolier străin defect în Golful Persic. Nava a fost dată dispărută în Strâmtoarea Hormuz

Mai multe ambarcaţiuni ale marinei iraniene au asistat un petrolier străin care avea nevoie de reparaţii, în Golful Persic, a transmis marţi purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Iran, citat de agenţia de presă semioficială ISNA şi Reuters.

5649 afişări
Imaginea articolului Iranul anunţă că a asistat un petrolier străin defect în Golful Persic. Nava a fost dată dispărută în Strâmtoarea Hormuz

Iranul a asistat un petrolier străin defect în Golful Persic

„Purtătorul de cuvânt Abbas Mousavi a transmis că un petrolier internaţional a avut probleme tehnice în Golful Persic. După ce au primit cererea de asistare, forţele marine iraniene l-au tractat în apele teritoriale iraniene pentru a efectua reparaţiile necesare”, conform ISNA.

Un petrolier din Emiratele Arabe Unite este dispărut de două zile în Strâmtoarea Hormuz, iar Administraţia Donald Trump suspecta că nava a fost capturată de Iran.

Petrolierul MT Riah, deţinut de Emiratele Arabe Unite şi aflat sub pavilion panamez, este dispărut de două zile în Strâmtoarea Hormuz, situată la intrarea în Golful Persic, informează cotidianul The Washington Post.

Ultima dată, petrolierul a fost observat în apropierea Insulei iraniene Qeshm, unde se află o bază militară a Gardienilor Revoluţiei. Nu este clar ce s-a întâmplat cu nava, care se îndrepta spre Portul Sharjah, situat în Emiratele Arabe Unite, înainte de a vira brusc spre apele teritoriale iraniene.

Un oficial militar american a declarat sub protecţia anonimatului pentru agenţia Associated Press că Administraţia de la Washington "are suspiciuni" că petrolierul dispărut a fost capturat de Iran.

"Este posibil să se fi defectat şi să fi fost tractat spre port. Dar, cu cât mai mult este timpul în care nu există contacte, cu atât sunt motive de preocupare", a subliniat oficialul american.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici