Iranul va continua testarea rachetelor balistice

Autorităţile din Iran au transmis duminică seară că vor continua testarea rachetelor balistice pentru consolidarea sistemului de apărare, în pofida acuzaţiilor primite din partea Statelor Unite conform cărora activitatea este ilegală, relatează Reuters.

1139 afișări
Imaginea articolului Iranul va continua testarea rachetelor balistice

Iranul va continua testarea rachetelor balistice

„Testele balistice sunt făcute pentru apărarea ţării şi le vom continua”, a declarat Abolfazl Shekarchi, purtător de cuvânt al forţelor armate iraniene.

„Vom continua să dezvoltăm şi să testăm rachete balistice. Acest lucru nu se încadrează în prevederile Acordului nuclear şi face parte din programul de apărare a ţării, lucru pentru care nu avem nevoie de aprobarea altor ţări”, a adăugat Abolfazl Shekarchi.

Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, a afirmat sâmbătă seară (duminică dimineaţă, ora României) că Iranul a testat o rachetă cu rază medie de acţiune, prin încălcarea reglementărilor internaţionale, însă regimul islamist de la Teheran a respins acuzaţiile.

TITLURILE ZILEI

De asemenea, şi ministrul britanic de Externe, Jeremy Hunt, şi-a exprimat dezaprobarea faţă de acţiunile Iranului.

Acesta s-a declarat îngrijorat de acuzaţiile conform cărora Iranul a testat o nouă rachetă cu rază medie de acţiune, catalogând acţiunea drept „provocativă, ameninţătoare şi în dezacord cu rezoluţiile Consiliului de Securitate ONU.

„Susţinerea noastră faţă de Acordul nuclear cu Iranul nu diminuează îngrijorarea faţă de acţiunile Iranului”, a declarat Hunt.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici