Israelul acuză Hamas că îşi reface capabilităţile militare din Fâşia Gaza, afectate în timpul războiului de anul trecut

Armata israeliană a declarat miercuri că Hamas a reconstruit unele dintre capabilităţile care au fost afectate în timpul războiului din Fâşia Gaza de anul trecut, inclusiv trei noi tuneluri şi o serie de situri de producţie şi depozitare a armelor.

227 afișări
Imaginea articolului Israelul acuză Hamas că îşi reface capabilităţile militare din Fâşia Gaza, afectate în timpul războiului de anul trecut

Armata a publicat imagini aeriene şi hărţi care arată că sunt tuneluri, fabrici de arme şi depozite de arme. Aceasta a precizat că instalaţiile se află în apropierea Universităţii al-Azhar din oraşul Gaza, a unei fabrici Pepsi, a unor moschei, a unor facilităţi ale Naţiunilor Unite şi a unor spitale din alte părţi din Fâşia Gaza, potrivit AP.

Purtătorul de cuvânt al Hamas, Hazem Qassem, a declarat că afirmaţiile armatei sunt '"pure minciuni şi invenţii".

Israelul şi Hamas sunt duşmani înverşunaţi care au purtat patru războaie şi numeroase încăierări de când Hamas a preluat controlul asupra Fâşiei Gaza în 2007.

În cea mai recentă rundă de lupte, în mai 2021, peste 260 de palestinieni au fost ucişi, dintre care mai mult de jumătate erau civili, şi zeci de mii au fost strămutaţi, potrivit cifrelor ONU.

Armata israeliană afirmă că încearcă să prevină victimele civile şi acuză Hamas că foloseşte civili ca scuturi umane, operând şi lansând rachete din zone rezidenţiale.

Grupurile pentru drepturile omului au acuzat Israelul că nu face suficient pentru a preveni victimele civile şi că loveşte ţinte fără un scop militar evident. De asemenea, grupurile pentru drepturile omului au criticat Hamas pentru că a ţintit rachete spre centrele de populaţie din Israel.

Israelul a susţinut că a provocat daune grele Hamas anul trecut. Un oficial militar a declarat miercuri că peste 100 de kilometri de tuneluri au fost distruse anul trecut.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici