Jean-Claude Juncker: Statele din Balcanii de Vest pot adera la Uniunea Europeană în 2025

Aderarea Statelor din Balcanii de Vest la Uniunea Europeană este posibilă în 2025, a declarat, duminică, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

1397 afișări
Imaginea articolului Jean-Claude Juncker: Statele din Balcanii de Vest pot adera la Uniunea Europeană în 2025

Jean-Claude Juncker: Statele din Balcanii de Vest pot adera la Uniunea Europeană în 2025

Declaraţiile preşedintelui Comisiei Europene au fost făcute în contextul în care acesta a efectuat o vizită oficială în Albania.

”Contrar lucrurilor vehiculate, Comisia Europeană nu a spus că Serbia şi Muntenegru vor fi neapărat membri ai Uniunii Europene în 2025. Termenul din 2025 este deschis tuturor ţărilor candidate. Iar în măsura în care o ţară candidată va îndeplini până atunci sau mai devreme toate criteriile pentru aderare, vom acţiona astfel încât eforturile acesteia să fie recunoscute de UE”, a declarat Juncker.

TITLURILE ZILEI

Albania, Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru, Macedonia, Kosovo şi Serbia au făcut demersuri pentru a iniţia negocierile de aderare. Albania şi Macedonia speră să primească undă verde de la Bruxelles pentru începerea negocierilor de aderare în luna iunie.

UE este cel mai mare partener comercial al statelor din Balcanii de Vest, acumulând peste 76% din comerţul total din regiune.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici