Incertitudine în Marea Britanie, după ce Parlamentul britanic a votat amendamentul Letwin care blochează acordul negociat de Johnson/ Ameninţarea fluturată de premier / Sute de mii de persoane sunt pe străzi

Membrii Parlamentului de la Londra au votat sâmbătă în favoarea amendamentului Letwin, care prevede ca decizia finală a Camerei Comunelor privind Acordul Brexit să fie luată abia după adoptarea legislaţiei definitive prevăzută de acest tratat, relatează The Guardian, practic o amânare a adoptării acordului. În această situaţie, premierul Boris Johnson este obligat ca până cel târziu sâmbătă la ora 23.00 (24.00, ora Bruxellesului, duminică 1.00, ora României) să formuleze o solicitare oficială privind amânarea retragerii Marii Britanii din UE. Boris Johnson insistă că Brexitul se va produce pe 31 octombrie.

8445 afişări
Imaginea articolului Incertitudine în Marea Britanie, după ce Parlamentul britanic a votat amendamentul Letwin care blochează acordul negociat de Johnson/ Ameninţarea fluturată de premier / Sute de mii de persoane sunt pe străzi

LIVE | Parlamentul britanic votează astăzi acordul privind Brexit

Deputatul independent Oliver Letwin şi colegul laburist Hilary Benn au propus un amendament care prevede ca decizia finală a Camerei Comunelor privind Acordul Brexit să fie luată abia după adoptarea legislaţiei definitive prevăzută de acest tratat.

Acesta a fost votat sâmbătă de membrii Parlamentului de la Londra, obţinând 322 de voturi pentru şi 306 împotriva.

Camera Comunelor din Parlamentul britanic a transmis sâmbătă că Guvernul trebuie să ceară o amânare a ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, în contextul aprobării amendamentului Letwin, relatează site-ul postului CNN.

"Guvernul trebuie să ceară o extindere a Articolului 50, în conformitate cu Actul Benn şi să clarifice cum intenţionează să procedeze", a transmis Camera Comunelor într-un mesaj postat pe Twitter.

 

Boris Johnson: „Nu voi negocia o amânare cu UE”

Premierul britanic Boris Johnson a declarat, în acest context, că oportunitatea de a avea un vot "semnificativ" a trecut, adăugând că nu se simte descurajat de rezultat şi reiterând că cel mai potrivit lucru pentru Marea Britanie este să părăsească Uniunea Europeană la 31 octombrie.

"Nu voi negocia o amânare cu UE, iar legea nu mă obligă să fac acest lucru. Încă o extindere va afecta această ţară", a declarat premierul britanic.

Acesta a mai informat că legislaţia definitivă va fi introdusă săptămâna viitoare.

Premierul britanic Boris Johnson a afirmat anterior votului că „speră" ca votul să fie unul „plin de însemnătate", declarând despre noua înţelegere că permite Marii Britanii să „iasă pe deplin" din UE, dar în acelaşi timp să păstreze relaţiile de prietenie de cooperare.

 

Uniunea Europeană aşteaptă clarificări urgente din partea Marii Britanii privind derularea Brexit

Comisia Europeană a cerut, sâmbătă după-amiază, Guvernului Marii Britanii să ofere urgent clarificări privind procedura retragerii ţării din Blocul comunitar, în contextul în care premierul Boris Johnson este obligat să solicite amânarea Brexit.

"Comisia Europeană a luat act de votul de astăzi al Camerei Comunelor privind aşa-numitul Amendament Letwin, care a condus la situaţia de a nu mai avea loc astăzi votul asupra Acordului Brexit. Guvernul Marii Britanii trebuie să ne informeze cât mai curând posibil în legătură cu următorii paşi" în procedura Brexit.

Premierul Boris Johnson este obligat ca până cel târziu sâmbătă la ora 23.00 (24.00, ora Bruxellesului, duminică 1.00, ora României) să formuleze o solicitare oficială privind amânarea retragerii Marii Britanii din UE. Boris Johnson insistă că Brexitul se va produce pe 31 octombrie.


 

Sute de mii de persoane participă la manifestaţiile desfăşurate la Londra

Sute de mii de persoane participă la manifestaţiile desefăşurate sâmbătă la Londra, pentru a cere un referendum final privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, relatează site-ul cotidianului The Independent.

 



Parlamentul de la Londra urma să voteze sâmbătă dacă va aproba sau va respinge noul acord agreat de către Uniunea Europeană cu Marea Britanie.

Membrii Parlamentului vor vota de asemenea şi un amendament care ar putea amâna susţinerea pentru înţelegerea acordului negociat de Boris Johnson.

Deputatul independent Oliver Letwin şi colegul laburist Hilary Benn au introdus un amendament care prevede ca decizia finală a Camerei Comunelor privind Acordul Brexit să fie luată abia după adoptarea legislaţiei definitive prevăzută de acest tratat. Preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, a admis sâmbătă dimineaţă dezbaterea amendamentului. Dacă va fi adoptat, votul Camerei Comunelor privind Acordul Brexit va fi amânat, iar Guvernul britanic va fi obligat legal să solicite din nou Uniunii Europene amânarea Brexit.

 

Ce ştim până acum

Parlamentul de la Londra urmează să voteze sâmbătă dacă va aproba sau va respinge noul acord agreat de către Uniunea Europeană cu Marea Britanie, un vot ce urmează să decidă modul în care aceasta urmează să iasă din Uniunea Europeană, relatează The Guardian. Totodată, guvernul britanic vrea să se asigure că membrii Parlamentului nu vor susţine amendamentul care ar putea amâna votul privind acordul de Brexit negociat de premierul Boris Johnson, a informat sâmbătă purtătorul de cuvânt al acestuia, relatează Reuters.

„Ne dorim ca membrii Parlamentului să aibă oportunitatea de a vota asupra acordului. Vrem să ne asigurăm că amendamentul Letwin nu va trece", a declarat acesta.

 

Ştirea iniţială

Premierul britanic Boris Johnson a afirmat că „speră" ca votul să fie unul „plin de însemnătate", declarând despre noua înţelegere că permite Marii Britanii să „iasă pe deplin" din UE, dar în acelaşi timp să păstreze relaţiile de prietenie de cooperare.

Foştii aliaţi ai premierului din Partidul Unionist Democrat şi partidele de opoziţie şi-au anunţat intenţia de a vota împotrivă, în timp ce peste nouă parlamentari laburisti sunt aşteptaţi să sprijine guvernul.

Parlamentul britanic urmează de asemenea să voteze un amendament care ar putea amâna susţinerea pentru înţelegerea acordului negociat de Boris Johnson până la aprobarea întregii legislaturi relevante, relatează CNN.

Dacă amendamentul va trece, premierul va fi obligat să ceară o extindere a ieşirii Marii Britanii din UE înainte de ora 23.00 sâmbătă.

Surse din Guvern au informat că, în cazul în care amendamentul va fi aprobat, votul privind acordul de Brexit va fi pur şi simplu boicotat.

Deputatul independent Oliver Letwin şi colegul laburist Hilary Benn au introdus un amendament care prevede ca decizia finală a Camerei Comunelor privind Acordul Brexit să fie luată abia după adoptarea legislaţiei definitive prevăzută de acest tratat. Preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, a admis sâmbătă dimineaţă dezbaterea amendamentului. Dacă va fi adoptat, votul Camerei Comunelor privind Acordul Brexit va fi amânat, iar Guvernul britanic va fi obligat legal să solicite din nou Uniunii Europene amânarea Brexit.

 

Boris Johnson riscă să fie obligat să ceară amânarea Brexit şi dacă noul acord va fi aprobat

Membri ai Camerei Comunelor au introdus un amendament care l-ar putea forţa pe premierul Boris Johnson să solicite amânarea Brexit chiar dacă va fi adoptat noul Acord cu Uniunea Europeană, informează cotidianul The Guardian.

Deputatul independent Oliver Letwin şi colegul laburist Hilary Benn au introdus un amendament care prevede ca decizia finală a Camerei Comunelor privind Acordul Brexit să fie luată abia după adoptarea legislaţiei definitive prevăzută de acest tratat.

Citeşte continuarea...

Foto: Hepta

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici