Catalonia şi-a proclamat INDEPENDENŢA | Guvernul Spaniei a dizolvat Executivul şi Parlamentul regiunii şi convoacă ALEGERI anticipate - FOTO, VIDEO

Guvernul Spaniei a decis dizolvarea Executivului catalan, condus de Carles Puigdemont, şi a Parlamentului regional, a anunţat vineri seară premierul spaniol, Mariano Rajoy, precizând că au fost luate măsuri pentru preluarea controlului direct asupra regiunii separatiste.

15448 afişări

Parlamentul de la Barcelona a aprobat cu 70 de voturi pentru, 10 împotrivă şi două abţineri rezoluţia care prevede iniţierea procedurilor de proclamare a independenţei Cataloniei faţă de Spania şi crearea unei republici independente.

 

 

Locuitorii Cataloniei s-au pronunţat pe 1 octombrie în favoarea independenţei regiunii faţă de Spania, într-un referendum considerat neconstituţional de Guvernul Spaniei şi de Uniunea Europeană.

Ulterior, premierul Cataloniei, Carles Puigdemont, a proclamat independenţa regiunii, dar a suspendat decizia, pentru iniţierea dialogului cu Madridul.

 

UPDATE 21:39 Guvernul Spaniei a dizolvat Executivul şi Parlamentul regiunii Catalonia 

Guvernul Spaniei a decis dizolvarea Executivului catalan, condus de Carles Puigdemont, şi a Parlamentului regional, a anunţat vineri seară premierul spaniol, Mariano Rajoy, precizând că au fost luate măsuri pentru preluarea controlului direct asupra regiunii separatiste.

"Trăim o zi tristă. Guvernul Spaniei a adoptat măsuri pentru a evita sechestrarea inadmisibilă a catalanilor şi desprinderea unei părţi a teritoriului Spaniei", a declarat Mariano Rajoy, citat de cotidianul El Pais.

"Primele măsuri sunt următoarele: funcţia de premier al Guvernului catalan, cea de vicepremier şi toate celelalte funcţii guvernamentale regionale au fost desfiinţate", a precizat premierul Spaniei.

De asemenea, Mariano Rajoy a dispus organizarea de alegeri anticipate în Catalonia: "Am decis să convoc alegeri libere, transparente şi legale cât mai curând posibil. Am sperat că nu vom ajunge niciodată la această situaţie".

Parlamentul Cataloniei a fost dizolvat, iar alegerile regionale anticipate vor avea loc pe 21 decembrie.

Mariano Rajoy a lansat un apel la calm şi a dat asigurări că ordinea constituţională va fi restabilită. "Astăzi este şi o zi de calm şi speranţă pentru spanioli, deoarece s-a demonstrat că statul de drept funcţionează şi avem toate instrumentele de menţinere a ordinii constituţionale", a încheiat Mariano Rajoy.

Parlamentul Cataloniei a aprobat vineri după-amiază proclamarea independenţei. În replică, Senatul Spaniei a dispus suspendarea autonomiei Cataloniei.

UPDATE 20:53 Guvernul Spaniei va prelua controlul direct asupra Cataloniei

Guvernul Spaniei va suspenda cu efect imediat autonomia Cataloniei, va prelua controlul administrativ direct asupra regiunii separatiste şi va sesiza Tribunalul Constituţional pentru a anula decizia de proclamare a independenţei, informează cotidianul El Mundo.

Guvernul Spaniei s-a întrunit în şedinţă de urgenţă vineri seară pentru a stabili o serie de măsuri administrative, inclusiv dizolvarea instituţiilor autonome din Catalonia.

Toate structurile regionale - politice, economice şi de securitate - vor trece în subordinea directă a Madridului.

Tribunalul Constituţional din Spania va fi sesizat pentru anularea deciziei Parlamentului Cataloniei de proclamare a independenţei, un act incompatibil cu prevederile constituţionale spaniole.

Parlamentul Cataloniei a aprobat vineri după-amiază proclamarea independenţei. În replică, Senatul Spaniei a dispus suspendarea autonomiei Catalaniei

UPDATE 21:21 Parchetul General din Spania îl va acuza pe Carles Puigdemont de rebeliune

Parchetul General din Spania va iniţia o procedură judiciară împotriva premierului Cataloniei, Carles Puigdemont, suspectat de rebeliune, faptă pentru care riscă zeci de ani de închisoare.

"Parchetul General va formula săptămâna viitoare acuzaţii de rebeliune în cazul lui Carles Puigdemont", a declarat vineri seară un purtător de cuvânt al instituţiei.

Oficialul spaniol a explicat că liderul catalan riscă până la 30 de ani de închisoare.

Anterior, surse judiciare anunţaseră că Parchetul General din Spania intenţionează să îi acuze de rebeliune pe liderii responsabili de proclamarea independenţei Cataloniei.

UPDATE 19:22 Carles Puigdemont şi alţi lideri catalani riscă să fie acuzaţi de rebeliune

Parchetul General din Spania intenţionează să îi acuze de rebeliune pe liderii responsabili de proclamarea independenţei Cataloniei, anunţă surse din cadrul instituţiei citate de site-ul agenţiei Associated Press.

Printre liderii care riscă să fie acuzaţi de rebeliune se numără premierul Cataloniei, Carles Puigdemont, vicepremierul Oriol Junqueras şi membri ai Parlamentului regional.

Conform legislaţiei penale spaniole, persoanele acuzate de rebeliune riscă pedepse de până la 25 de ani de închisoare în cazul producerii unor acte de violenţă.

Parlamentul Cataloniei a aprobat vineri după-amiază proclamarea independenţei. În replică, Senatul Spaniei a dispus suspendarea autonomiei Cataloniei.

UPDATE 18:33 Statele Unite consideră Catalonia "parte integrantă a Spaniei"

Statele Unite consideră Catalonia "parte integrantă a Spaniei", anunţă Departamentul de Stat de la Washington, potrivit unui comunicat citat de cotidianul La Vanguardia.

"Catalonia este parte integrantă a Spaniei; Statele Unite susţin aplicarea de măsuri constituţionale de către Guvernul spaniol pentru a menţine Spania puternică şi unită", a declarat vieri seară Heather Nauert, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american.

La rândul său, Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, a declarat că Uniunea Europeană nu recunoaşte independenţa Cataloniei.

Parlamentul Cataloniei a aprobat vineri după-amiază proclamarea independenţei. În replică, Senatul Spaniei a dispus suspendarea autonomiei Cataloniei.

UPDATE 17:42 Donald Tusk: Uniunea Europeană nu recunoaşte independenţa Cataloniei

Uniunea Europeană nu recunoaşte independenţa Cataloniei, anunţă Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, îndemnând totuşi Guvernul de la Madrid să nu recurgă la forţă în criza separatistă.

Referindu-se la decizia de proclamare a independenţei Cataloniei, Donald Tusk a transmis prin Twitter: "Pentru UE, nu se schimbă nimic. Spania rămâne singurul nostru interlocutor".

"Sper că Guvernul Spaniei va prefera forţa argumentelor, nu argumentul forţei", a adăugat Donald Tusk.

UPDATE 17:18 Senatul Spaniei suspendă autonomia Cataloniei

Senatul Spaniei a aprobat, vineri, suspendarea autonomiei regiunii Catalonia, care tocmai şi-a proclamat independenţa, informează publicaţiile El Mundo şi El Pais.

Decizia de activarea a Articolului 155 al Constituţiei Spaniei a fost luată de Senatul spaniol cu 214 pentru, 47 împotrivă şi o abţinere.

Practic, Senatul Spaniei oferă Guvernului de la Madrid, condus de Mariano Rajoy, posibilitatea suspendării autonomiei Cataloniei şi preluarea controlului administrativ direct prin dizolvarea instituţiilor catalane.

Guvernul Spaniei se va întruni vineri seară pentru a dispune măsuri urgente de preluare a controlului administrativ asupra Cataloniei. Toate structurile regionale - politice, economice şi de securitate - vor trece în subordinea directă a Madridului.

UPDATE 16:44 Mariano Rajoy avertizează că ordinea constituţională va fi restabilită rapid în Catalonia

Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, a lansat un apel la calm şi a avertizat că statul spaniol va restabili rapid ordinea constituţională în Catalonia, care şi-a proclamat independenţa.

"Lansez un apel la calm. Principiile statului de drept vor fi restabilite rapid" în Catalonia, a declarat Mariano Rajoy, citat de cotidianul El Pais.

Senatul Spaniei urmează să decidă în scurt timp activarea Articolului 155 al Constituţiei, care prevede suspendarea autonomiei Cataloniei şi practic dizolvarea tuturor instituţiilor regionale.

Zeci de mii de persoane celebrează în centrul Barcelonei proclamarea independenţei Cataloniei

Zeci de mii de persoane s-au adunat vineri seară la Barcelona, în faţa Parlamentului catalan, pentru a celebra proclamarea independenţei Cataloniei, informează presa locală.

Oamenii au urmărit pe ecrane amplasate în centrul Barcelonei votul Parlamentului Cataloniei în favoarea proclamării independenţei.

 

Mulţi cer coborârea drapelului Spaniei de pe instituţiile regionale şi arborarea steagului Cataloniei.

Premierul catalan, Carles Puigdemont, şi vicepremierul Oriol Junqueras au dat mâna şi s-au îmbrăţişat după votul în favoarea proclamării independenţei.


Manifestaţii în Barcelona

Mii de catalani s-au adunat în apropierea Parlamentului regiunii, manifestându-şi susţinerea pentru declararea independenţei Cataloniei, în contextul în care Legislativul regiunii se va reuni la sfârşitul zilei de vineri, relatează The Associated Press.

Această acţiune are loc în acelaşi timp în care Senatul Spaniei votează cererea Guvernului national pentru aplicarea articolului 155 din Constituţie privind suspendarea autonomiei regionale.

În Barcelona, mii de catalani s-au adunat într-o piaţă aflată în arpopierea Parlamentului regional, fluturând steagurile Cataloniei şi cerând ”independenţă şi libertate”.

”Sunt aici pentru că vom pune bazele Republicii Catalane”, a declarat Jordi Soler, unul dintre manifestanţi. Acesta a afirmat că ”astăzi este ultima şansă” şi a adăugat că liderii catalani au susţinut începerea dialogului, însă ”Madridul a luat măsuri represive şi nu există altă alternativă la independenţă”.

Vineri, mai mulţi membri ai Parlamentului catalan au depus o moţiune în cadrul forului legislativ din regiune pentru a proclama independenţa, însă nu există informaţii că această moţiune ar urma să fie dezbătută astăzi, a relatat publicaţia La Vanguardia, citată de site-ul agenţiei Reuters. Moţiunea a fost depusă de parlamentari ai formaţiunilor ”Junts pel SI” şi ai CUP, iar cele două formaţiuni politice deţin majoritatea în Parlamentul regional din Catalonia.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici