Malta avertizează că Italia riscă să producă o nouă criză financiară în zona euro/ Ministrul slovac: Roma să nu ia ostatice ţările din zona euro - Mediafax

Malta avertizează că Italia riscă să producă o nouă criză financiară în zona euro/ Ministrul slovac: Roma să nu ia ostatice ţările din zona euro

Italia riscă să genereze în zona euro o criză similară cu cea produsă de Grecia în 2010 dacă noul guvern populist se concentrează doar pe cheltuieli, avertizează ministrul maltez al Finanţelor, Edward Scicluna, citat de site-ul agenţiei Reuters.

1434 afişări

Imaginea articolului Malta avertizează că Italia riscă să producă o nouă criză financiară în zona euro/ Ministrul slovac: Roma să nu ia ostatice ţările din zona euro

Malta avertizează că Italia riscă să producă o nouă criză financiară în zona euro/ Avertismentul Slovaciei

"Dacă problema se pune doar să fie făcute împrumuturi şi cheltuieli, din păcate va fi o reeditare a crizei din Grecia", a declarat Edward Scicluna în cursul unei reuniuni desfăşurate la Bruxelles.

Liderii ţărilor din zona euro şi specialiştii în domeniul pieţelor financiare au exprimat preocupare în legătură cu desemnarea lui Giuseppe Conte pentru funcţia de premier al Italiei, politicianul fiind susţinut de formaţiunea antisistem Mişcarea Cinci Stele şi de partidul eurosceptic Liga Nordului.

 

Slovacia avertizează Italia să nu ia ostatice ţările din zona euro

Noul guvern populist al Italiei va trebui să evite să ia ostatice restul ţărilor din zona euro, avertizează Peter Kazimir, ministrul Finanţelor din Slovacia.

"Sper sincer că noul guvern din Italia nu va ignora regulile şi nu va lua ostatică zona euro de dragul promisiunilor electorale. Ar fi ceva foarte riscant", a declarat Peter Kazimir, citat de site-ul agenţiei Reuters.

"Dacă vor decide să meargă într-o misiune sinucigaşă şi să părăsească nava, atunci să facă aşa, dar ... să fie foarte clar, nu sunteţi singuri la bordul navei!", a atras atenţia Kazimir.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
MALTA ,
ITALIA ,
UE

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.