Marea Britanie a trimis un distrugător în Golful Persic pentru a proteja navele comerciale britanice în contextul amplificării tensiunilor cu Iranul

Distrugătorul britanic HMS Duncan a ajuns în Golful Persic, fiind a doua navă de război trimis de Londra în regiune pentru a asigura securitatea navele comerciale britanice în contextul amplificării tensiunilor cu Iranul după capturarea unui tanc petrolier britanic, informează postul Sky News.

1094 afișări
Imaginea articolului Marea Britanie a trimis un distrugător în Golful Persic pentru a proteja navele comerciale britanice în contextul amplificării tensiunilor cu Iranul

Marea Britanie a trimis un distrugător în Golful Persic pentru a proteja navele comerciale britanice în contextul amplificării tensiunilor cu Iranul

Ministerul Apărării de la Londra a transmis că HMS Duncan (distrugător din clasa Type 45) va acţiona în conjuncţie cu fregata HMS Montrose (clasa Type 23) pentru a asigura securitatea navelor britanice în zona Strâmtorii Ormuz, unde în urmă cu o săptămână forţele iraniene au capturat petrolierul Stena Impero.

"Libertatea de navigaţie în Strâmtoarea Ormuz este vitală nu doar pentru Marea Britanie, ci şi pentru partenerii şi aliaţii noştri internaţionali", a declarat ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace.

"Deşi continuăm să pledăm pentru o soluţie diplomatică care va face din nou posibil acest lucru fără escortă militară, Forţele Navale Regale vor continua să asigure siguranţa navelor britanice până când acest lucru devine o realitate", a completat ministrul.

TITLURILE ZILEI

Gardienii Revoluţiei din Iran au anunţat, săptămâna trecută, capturarea unui petrolier britanic în Strâmtoarea Ormuz, în replică la capturarea în Strâmtoarea Gibraltar a unui vas care ar fi transportat petrol iranian destinat Siriei. Nava britanică Stena Impero a fost oprită de Gardienii Revoluţiei pentru "nerespectarea codului maritim internaţional, la solicitarea Autorităţii portuare şi maritime din provincia Hormuzgan". Marea Britanie şi Statele Unite au condamnat vehement capturarea petrolierului britanic.

Acum două săptămâni, membri ai Forţelor navale regale britanice au capturat petrolierul Grace 1, suspectat că ar fi transportat petrol iranian spre Siria prin încălcarea sancţiunilor impuse de Statele Unite şi de Uniunea Europeană. Administraţia de la Teheran avertizase că ar putea captura o navă britanică în cazul în care Marea Britanie nu eliberează petrolierul sechestrat în Gibraltar. Ministrul spaniol de Externe, Josep Borrell, a declarat că petrolierul din largul Gibraltarului a fost capturat la solicitarea Statelor Unite.

Incidentele maritime intervin într-un moment sensibil, riscând să amplifice criza dintre Iran şi Occident pe tema Acordului nuclear din 2015, contestat vehement de Administraţia Donald Trump.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici