Marea Britanie şi Turcia condamnă vehement intervenţia Rusiei pentru susţinerea lui Bashar al-Assad

Decizia preşedintelui rus, Vladimir Putin, de a interveni militar pentru susţinerea regimului Bashar al-Assad este o "eroare teribilă", crede premierul Marii Britanii, David Cameron, în timp ce Turcia a catalogat drept "inacceptabile" presupusele atacuri ruse contra rebelilor susţinuţi de Occident.

4128 afişări
Imaginea articolului Marea Britanie şi Turcia condamnă vehement intervenţia Rusiei pentru susţinerea lui Bashar al-Assad

Marea Britanie şi Turcia condamnă vehement intervenţia Rusiei pentru susţinerea lui Bashar al-Assad (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Rusia a intervenit în sprijinul măcelarului Bashar al-Assad, ceea ce este o eroare teribilă pentru Rusia şi pentru întreaga lume", a declarat David Cameron, potrivit BBC, cu ocazia congresului anual al Partidului Conservator, desfăşurat în Manchester.

"Intervenţia militară rusă va face regiunea mai instabilă, va conduce la intensificarea radicalizării şi la amplificarea terorismului. Aş transmite Rusiei următorul mesaj: schimbaţi direcţia, alăturaţi-vă nouă în atacarea reţelei teroriste Stat Islamic", a insistat premierul Marii Britanii.

Rusia susţine că atacă poziţii teroriste în Siria, dar Cameron a exprimat dubii privind acest lucru. "Din ceea ce am văzut până acum, majoritatea bombardamentelor ruse au vizat zone din Siria care nu sunt ocupate de reţeaua teroristă Stat Islamic, ci de opozanţi ai regimului", a spus Cameron.

La rândul său, preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a avertizat Rusia că riscă izolarea pe plan internaţional.

"Intervenţia Rusiei în Siria este o mare eroare. Turcia este întristată şi dezamăgită de acţiunile Rusiei", a spus Recep Tayyip Erdogan, care oferă susţinere forţelor opoziţiei siriene în conflictul cu regimul de la Damasc.

Atacarea insurgenţilor susţinuţi de Occident este "inacceptabilă", a spus Erdogan, conform site-ului ziarului The Washington Post.

Rusia a intensificat, duminică, raidurile aeriene efectuate în Siria, distrugând poziţii teroriste, Statul Major al armatei ruse susţinând că aproximativ 600 de islamişti încearcă, pe fondul bombardamentelor, să fugă spre Europa, informează CNN. "Raidurile ruse au redus considerabil capacităţile teroriste", a declarat generalul rus Andrei Kartapolov, şeful Direcţiei pentru operaţiuni de luptă din cadrul Statului Major al armatei ruse, subliniind că sunt vizate poziţii ale grupurilor islamiste Stat Islamic şi Frontul al-Nusra.

Rusia, principalul aliat internaţional al regimului de la Damasc, a iniţiat miercuri raiduri aeriene în Siria, vizând, oficial, reţeaua teroristă Stat Islamic. Conform unor surse, aviaţia militară rusă a atacat poziţii insurgente, spre nemulţumirea Statelor Unite şi a altor ţări occidentale, care oferă susţinere opoziţiei siriene. Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), o organizaţie afiliată opoziţiei siriene, raidurile aeriene ruse s-au soldat cu moartea a cel puţin 39 de civili.

Coaliţia internaţională condusă de Statele Unite a cerut, vineri, Rusiei să înceteze imediat bombardamentele în afara zonelor ocupate de reţeaua teroristă Stat Islamic. În plus, preşedintele SUA, Barack Obama, a avertizat Rusia şi Iranul că implicarea în războiul din Siria nu va contribui la depăşirea crizei, acuzând că raidurile aeriene ruse pentru susţinerea regimului Bashar al-Assad slăbesc opoziţia moderată şi consolidează poziţiile reţelei teroriste Stat Islamic. Obama a respins poziţia Rusiei, care consideră că toate forţele care luptă împotriva regimului de la Damasc ar fi "terorişti". "Problema în Siria este Bashar al-Assad şi acţiunile brutale asupra poporului sirian; aceste lucruri trebuie să înceteze", a declarat Obama.

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a criticat marţi pe omologii săi din SUA şi Franţa, Barack Obama şi Francois Hollande, care fac apel în mod frecvent la înlăturarea liderului sirian Bashar al-Assad. Barack Obama a cerut luni, de la tribuna ONU, înlăturarea regimului din Siria, însă Vladimir Putin a respins ideea, pledând pentru stabilitate în Orientul Mijlociu şi în nordul Africii.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte 250.000 de morţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici