Medvedev a emis un ordin de înfiinţare a unei universităţi federale în Crimeea

Premierul rus Dmitri Medvedev a emis un ordin privind înfiinţarea unei universităţi federale în Crimeea, care va purta numele lui Vladimir Vernadsky, un om de ştiinţă sovietic considerat fondatorul geochimiei, biogeochimiei şi radiogeologiei, relatează agenţia rusă Itar-Tass în pagina online.

131 afișări
Imaginea articolului Medvedev a emis un ordin de înfiinţare a unei universităţi federale în Crimeea

Vladimir Vernadsky (Imagine: Wikipedia)

Într-o notă anexată documentului, postat pe site-ul Guvernului, se prevede ca instituţia să cuprindă şapte facultăţi şi şapte organizaţii de cercetare.

Ministerul rus al Educaţiei şi Ştiinţei a fost însărcinat să elaboreze programul de dezvoltare a universităţii în următoarele şase luni şi să-l prezinte Guvernului în vederea aprobării.

De asemenea, ministerul a fost însărcinat să pregătească în următoarele trei luni şi să prezinte Guvernului în vederea ajustării finanţării de la buget a programului "Dezvoltarea Educaţiei" prevăzut pentru perioada 2013-2020, astfel încât să includă începând din 2015 implementarea programului privind dezvoltarea universităţii federale.

TITLURILE ZILEI

În cooperare cu Consiliul de Miniştri al Republicii Crimeea, ministerul urmează să asigure până cel mai târziu în ianuarie 2016 desfăşurarea activităţilor şi dezvoltarea universităţii, potrivit aceleiaşi surse.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici