Melania Trump cere pentru prima dată public demiterea unui colaborator al Casei Albe - Mediafax

Melania Trump cere pentru prima dată public demiterea unui colaborator al Casei Albe

Într-o mişcare extraordinară, prima doamnă Melania Trump a solicitat public marţi demiterea unui înalt oficial al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe, relatează The Associated Press.

4029 afişări

Imaginea articolului Melania Trump cere pentru prima dată public demiterea unui colaborator al Casei Albe

Melania Trump cere pentru prima dată public demiterea unui colaborator al Casei Albe

După ce marţi au circulat mai multe informaţii potrivit cărora preşedintele Donald Trump a decis să o înlăture pe Mira Ricardel de la CNS, Stephanie Grisham, purtătoarea de cuvânt a primei doamne, a emis o declaraţie în care a afirmat: "Poziţia biroului Primei Doamne este că nu mai merită onoarea de a servi Casa Albă“. Grisham nu a oferit nici o explicaţie.

Ricardel este adjunctul consilierului pentru securitate naţională a SUA John Bolton.

Wall Street Journal a informat că personalul primei doamne şi Ricardel s-au înfruntat în timpul vizitei Melaniei Trump în Africa, în luna octombrie, cu privire la lucruri precum locul în avion şi cererea de a folosi resursele consiliului.

 

Ricardel a participat marţi la o ceremonie la Casa Albă împreună cu preşedintele Donald Trump, care participau la sărbătoarea Diwali, festivalul de lumini hinduse.

Într-un interviu acordat ABC News în timpul călătoriei sale de cinci zile în Ghana, Mali, Kenya şi Egipt de luna trecută, prima doamnă a spus că există persoane la Casa Albă în care ea şi preşedintele nu pot avea încredere. Aceasta a refuzat să numească pe cineva, dar a spus că l-a anunţat pe preşedinte despre cine sunt aceştia.

"Ei bine", a spus ea, "unii oameni, nu mai lucrează acolo".

Întrebată dacă la Casa Albă mai lucrează oameni în care nu are încredere, ea a răspuns: "Da".

 

 

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
M TRUMP ,
CASA ALBĂ ,
DEMITERE

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.