Ministrul de Externe al Republicii Moldova merge la Moscova, pentru discuţii privind Acordul de Asociere

Ministrul de Externe al R. Moldova, Natalia Gherman, se va afla la 4 aprilie într-o vizită la Moscova, unde se va întâlni cu omologul său rus, Serghei Lavrov, pe agenda discuţiilor aflându-se, printre altele, Acordul de Asociere cu UE, relatează IPN, în pagina electronică.

474 afișări
Imaginea articolului Ministrul de Externe al Republicii Moldova merge la Moscova, pentru discuţii privind Acordul de Asociere

Ministrul de Externe al Republicii Moldova, Natalia Gherman (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ministrul Natalia Gherman a afirmat, într-o emisiune a postului de televiziune TV7, că va pregăti şi vizita premierului Iurie Leancă la Moscova, programată pentru sfârşitul lunii mai, care va avea o întâlnire cu premierul rus Dmitri Medvedev.

Şefa diplomaţiei de la Chişinău a mai declarat că Republica Moldova şi Rusia au multe teme de discutat şi rezolvat şi în acest sens nu există niciun subiect tabu. De asemenea, delegaţia Chişinăului va prezenta părţii ruse prevederile Acordului de Asociere şi Zonei de Liber Schimb cu UE, solicitate de Moscova în mai multe rânduri, după ce R. Moldova a parafat documentul anul trecut, la summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius.

TITLURILE ZILEI

Ministrul de Externe al R. Moldova a menţionat că prevederile Acordului au fost traduse şi în limba rusă, astfel că pot fi discutate la o întâlnire bilaterală.

De asemenea, Chişinăul şi Moscova au în vedere discuţii pe teme economice, dar şi privind migraţia, urmând ca premierul Iurie Leancă şi omologul său Dmitri Medvedev să semneze, cel mai probabil în luna mai, un acord în acest sens la întrevederea din capitala Rusiei.

În acelaşi timp, ministrul Natalia Gherman va avea la Moscova discuţii şi în legătură cu o vizită a ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, la Chişinău, la sfârşitul lunii aprilie. "Noi avem nevoie acum de acest dialog. Trebuie să abordam acum toate subiectele complicate şi dificile pentru soluţionarea lor", a menţionat ministrul Natalia Gherman.

Referitor la situaţia din Transnistria, ministrul de Externe a asigurat că Republica Moldova nu trebuie să se aştepte la pericole iminente de ordin militar în regiunea transnistreană. Natalia Gherman a menţionat că la Chişinău există un grup format din miniştri şi reprezentanţi ai serviciilor de securitate, care discută frecvent pe teme de actualitate.

Vizita ministrului Natalia Gherman la Moscova intervine în condiţiile în care există temeri privind creşterea presiunilor Rusiei asupra Republicii Moldova în timp ce Chişinăul se aşteaptă să semneze în iunie Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană. Mai mulţi oficiali au avertizat, de asemenea, în legătură cu situaţia din regiunea transnistreană, în urma anexării peninsulei Crimeea de către Rusia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici