MONITORUL APĂRĂRII | Angela Merkel vrea organizarea unui summit UE-China. Când ar putea avea loc evenimentul

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, propune organizarea unui summit Uniunea Europeană-China în a doua jumătate a anului 2020, în timpul Preşedinţiei germane a Consiliului UE, afirmă surse citate de agenţia Reuters şi de publicaţia Handelsblatt.

519 afișări
Imaginea articolului MONITORUL APĂRĂRII | Angela Merkel vrea organizarea unui summit UE-China. Când ar putea avea loc evenimentul

Angela Merkel vrea organizarea unui summit UE-China. Când ar putea avea loc evenimentul (Foto: Facebook/Angela Merkel)

 

Conform unor diplomaţi citaţi de agenţia Reuters, Angela Merkel le-a prezentat deja în decembrie 2018 liderilor europeni propunerea privind acest summit.

Summitul UE-China ar urma să aibă loc în al doilea semestru al anului 2020, când Berlinul va deţine Preşedinţia Consiliului UE. Reuniunea ar urma să aibă loc în Germania, cu participarea liderilor instituţiilor şi naţiunilor din cadrul UE şi a liderilor chinezi.

China este cel mai mare partener comercial al Germaniei, având schimburi de 187 de miliarde de euro (conform datelor din 2017).

TITLURILE ZILEI

"Relaţiile cu China vor fi teme importante în timpul Preşedinţiei germane a Consiliului UE, în 2020", a declarat Hubert Lienhard, preşedintele Comisiei Asia-Pacific a Parlamentului de la Berlin.

Bruxellesul a exprimat preocupări privind intensificarea investiţiilor chineze în ţări est şi sud-europene precum Ungaria, Grecia şi Portugalia.

CITEŞTE CONTINUAREA ARTICOLULUI ÎN MONITORUL APĂRĂRII ŞI SECURITĂŢII

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici