Moscova lansează proiectul unui pod care leagă Rusia de Crimeea, în plină criză cu Ucraina

Moscova a lansat proiectul vizând construirea unui pod care leagă Rusia de Crimeea, în contextul tensiunilor din peninsula ucraineană majoritar rusofonă, aflată în acest moment sub controlul soldaţilor ruşi, relatează AFP.

1372 afișări
Imaginea articolului Moscova lansează proiectul unui pod care leagă Rusia de Crimeea, în plină criză cu Ucraina

Moscova lansează proiectul unui pod care leagă Rusia de Crimeea, în plină criză cu Ucraina (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

Premierul rus Dmitri Medvedev a semnat un decret prin care încredinţează companiei publice Rossavtotor realizarea proiectului, expertiza tehnică urmând să fie finalizată până în noiembrie.

"Urmărim cu atenţie evoluţia situaţiei din Ucraina, dar sunt decizii obligatorii", a declarat Medvedev.

Preşedintele rus Vladimir Putin a obţinut sâmbătă aprobarea Parlamentului pentru o intervenţie militară în Ucraina, motivată oficial prin necesitatea de a proteja populaţia rusofonă, care ar fi ameninţată de noile autorităţi prooccidentale de la Kiev, după demiterea preşedintelui prorus Viktor Ianukovici.

TITLURILE ZILEI

După schimbarea puterii de la Kiev, forţe proruse au preluat controlul în Crimeea, unde Moscova doreşte să-şi consolideze influenţa în vederea menţinerii accesului la Marea Neagră şi Mediterana, în condiţiile în care Flota rusă se află la Sevastopol.

Rusia şi Ucraina au semnat în 2010 un protocol în vederea unui acord privind proiectul acestui pod peste strâmtoarea Kerci, care ar urma să lege regiunea rusă Krasnodar de Crimeea.

Viitorul pod, cu lungimea de 4,2 kilometri şi lăţimea de 22 de metri, va include trotuare, o autostradă şi una sau două căi ferate. Aproximativ 20 de milioane de persoane ar putea traversa anual podul.

Costul proiectului este evaluat la 24 de miliarde de ruble (480 de milioane de euro).

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici