Muhammadu Buhari, ales preşedinte al Nigeriei

Liderul opoziţiei nigeriene, Muhammadu Buhari, a câştigat alegerile prezidenţiale care au avut loc sâmbătă şi duminică în Nigeria, a anunţat marţi Comisia Electorală, relatează BBC News Online.

266 afişări
Imaginea articolului Muhammadu Buhari, ales preşedinte al Nigeriei

Muhammadu Buhari, ales preşedinte al Nigeriei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Candidatul Congresului Progresist, Muhammadu Buhari (72 de ani), a obţinut 53,42 la sută din voturi, în timp ce preşedintele în exerciţiu, Goodluck Jonathan (57 de ani), a cumulat 45,67 la sută.

Astfel, Muhammadu Buhari, un fost guvernator, ministru al Petrolului şi Resurselor Naturale şi şef al Consiliului Militar Suprem, a devenit al şaselea preşedinte al Republicii Federale Nigeria.

Preşedintele în exerciţiu şi-a recunoscut înfrângerea şi l-a felicitat, în cadrul unei discuţii telefonice, pe Buhari pentru victoria obţinută.

După anunţarea rezultatelor, mii de persoane au ieşit pe străzi la Kano, în nordul ţării, pentru a celebra victoria lui Buhari.

Muhammadu Buhari s-a axat în campania electorală pe combaterea corupţiei endemice din ţară şi lupta împotriva Boko Haram, o grupare activă în Nigeria, Camerun, Niger şi Ciad care a jurat credinţă organizaţiei extremiste sunnite Stat Islamic.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici