NATO cere Rusiei să retragă trupele de la frontierele Ucrainei

Alianţa Nord-Atlantică este pregătită să suplimenteze asistenţa oferită Ucrainei în contextul "agresiunii" ruse, afirmă secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, cerând Rusiei să retragă trupele de la frontierele ucrainene.

862 afișări
Imaginea articolului NATO cere Rusiei să retragă trupele de la frontierele Ucrainei

NATO cere Rusiei să retragă trupele de la frontierele Ucrainei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Rusia continuă să destabilizeze Ucraina şi să ofere susţinere insurgenţilor separatişti", a declarat Rasmussen într-o conferinţă de presă organizată la Kiev.

"Prăbuşirea avionului malaysian evidenţiază consecinţele susţinerii acordate de Rusia separatiştilor", a adăugat secretarul general NATO, citat de AFP.

"Libertatea şi viitorul Ucrainei sunt atacate. Rusia continuă să susţină separatiştii", a spus Rasmussen.

TITLURILE ZILEI

Rusia ar putea utiliza pretextul unei misiuni umanitare pentru a invada estul Ucrainei, a avertizat Alianţa Nord-Atlantică miercuri, denunţând suplimentarea efectivelor militare ruse staţionate în apropierea frontierelor ucrainene. "Rusia a mobilizat circa 20.000 de militari pregătiţi de luptă la frontiera de est a Ucrainei. Este o situaţie periculoasă", afirmă, potrivit AFP, Oana Lungescu, purtătorul de cuvânt al NATO. "Rusia ar putea folosi pretextul unei misiuni umanitare sau de menţinere a păcii pentru a trimite militari în estul Ucrainei", a adăugat oficialul NATO, acuzând autorităţile ruse că susţin în continuare insurgenţii proruşi şi permit tranzitul armamentului şi combatanţilor. "Este vorba de un conflict alimentat de Rusia. Îndemnăm în continuare Rusia să retragă toate forţele militare de la frontierele Ucrainei, să oprească traficul de armament şi să exercite influenţă asupra separatiştilor înarmaţi pentru ca aceştia să depună armele şi să renunţe la violenţă", a încheiat Oana Lungescu.

Moscova a negat că a suplimentat efectivele militare la frontierele Ucrainei, aşa cum acuză Statele Unite şi Alianţa Nord-Atlantică. "Aş vrea să le explic oficialilor de la Pentagon şi de la NATO că mutarea a mii de oameni şi echipamente nu este posibilă într-un timp atât de scurt, mai ales că sunt şi observatori OSCE care ar fi remarcat imediat", a declarat Igor Konacenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării.

Rusia continuă să suplimenteze efectivele staţionate la frontierele Ucrainei, în prezent în această zonă fiind mobilizaţi circa 20.000 de militari ruşi, a declarat marţi Alexander Vershbow, adjunct al secretarului general NATO. Purtătorul de cuvânt al NATO, Oana Lungescu, a confirmat miercuri că Rusia a mobilizat circa 20.000 de militari la frontiera cu Ucraina, faţă de 12.000, la jumătatea lunii iulie.

Avionul companiei Malaysia Airlines s-a prăbuşit pe 17 iulie în apropierea localităţii Grabovo, la 50 de kilometri de Doneţk, într-o zonă în care au loc confruntări între forţele ucrainene şi separatiştii proruşi. Cursa MH17 zbura de la Amsterdam spre Kuala Lumpur şi avea la bord 298 de pasageri şi membri ai echipajului. Printre victime se numără 193 de cetăţeni olandezi. Toate persoanele aflate la bord au murit.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici