Nelson Mandela, spitalizat din cauza recidivei unei infecţii pulmonare - VIDEO

Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela, în vârstă de 94 de ani, a fost spitalizat în noaptea de miercuri spre joi din cauza unei recidive a unei infecţii pulmonare, a anunţat joi dimineaţa preşedinţia sud-africană.

239 afişări
Imaginea articolului Nelson Mandela, spitalizat din cauza recidivei unei infecţii pulmonare - VIDEO

Nelson Mandela (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

"Medicii îl îngrijesc şi se asigură că beneficiază de cel mai bun tratament medical posibil şi de tot confortul", dă asigurări un comunicat al preşedinţiei.

Preşedintele Jacob Zuma i-a urat o recuperare rapidă eroului naţional, un simbol al luptei antiapartheid.

"Îndemnăm poporul sud-african şi lumea întreagă să se roage pentru scumpul nostru Madiba (numele clanului Mandela) şi pentru familia sa (...) Avem o încredere totală în echipa medicală şi suntem convinşi că vor face tot posibilul pentru a-l însănătoşi", a spus şeful statului, citat în comunicat.

"Era conştient", a declarat Mac Maharaj, un purtător de cuvânt al preşedinţiei, precizând imediat că nu a primit informaţii noi de la spitalizarea eroului naţional, care a avut loc cu puţin înainte de miezul nopţii, pentru o infecţie pulmonară.

"Nu am nimic de adăugat" faţă de informaţiile din comunicatul oficial, a declarat purtătorul de cuvânt, contactat imediat după ora locală 11.00 (11.00, ora României). "Nu am primit niciun raport nou din partea medicilor şi ştiu că medicii ne vor trimite un raport imediat ce va fi posibil", a adăugat el.

Preşedinţia, care nu a precizat unde a fost spitalizat Mandela, îndeamnă din nou presa din lume să "respecte intimitatea" lui Mandela "pentru a permite medicilor să îşi facă treaba".

La începutul lui martie, Mandela, laureat al Premiul Nobel pentru Pace, a fost spitalizat pentru 24 de ore. Preşedinţia a anunţat atunci că era vorba despre examene de rutină.

Ultima spitalizare de durată, care a durat optsprezece zile, a avut loc în decembrie 2012 şi a fost cauzată de această infecţie pulmonară recurentă.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici