Nicolas Sarkozy preia conducerea în intenţiile de vot după atacurile din regiunea Toulouse

Preşedintele Nicolas Sarkozy conduce în intenţiile de vot, în urma modului în care a gestionat criza de la Toulouse, primul sondaj realizat după atacul de luni arătând că îl devansează în primul tur, cu o mică diferenţă, pe oponentul său socialist în alegerile prezidenţiale, relatează Sky News.

443 afișări
Imaginea articolului Nicolas Sarkozy preia conducerea în intenţiile de vot după atacurile din regiunea Toulouse

Nicolas Sarkozy preia conducerea în intenţiile de vot după atacurile din regiunea Toulouse (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Sondajul, efectuat luni şi marţi asupra unui număr de 1.000 de persoane, îl creditează pe Sarkozy cu 30% din intenţiile de vot în primul tur, iar pe Francois Hollande cu 28%.

Însă Hollande ar câştiga alegerile prezidenţiale în al doilea tur cu un avans de opt procente, potrivit acestui sondaj. În urmă cu o săptămână, cei doi favoriţi în alegerile prezidenţiale franceze de luna viitoare se aflau la egalitate.

Până în prezent, candidatul socialist s-a bucurat de un avans asupra preşedintelui-candidat, al cărui bilanţ economic şi stil lăudăros au nemulţumit numeroşi alegători. Cu toate acestea, reacţia lui Sarkozy faţă de crimele de luni par că au condus la o ameliorare a imaginii. Cei doi şi-au suspendat campania, după ce trei copii şi un adult au fost împuşcaţi mortal în faţa unei şcoli evreieşti din Toulouse şi trei militari au fost asasinaţi la începutul lunii.

TITLURILE ZILEI

Aceste asasinate, comise de un musulman - Mohammed Merah, în vârstă de 24 de ani - în numele Al-Qaida, i-au permis preşedintelui francez să joace rolul său preferat de "protector-şef" şi a readus securitatea în centrul atenţiei, un punct puternic în mod tradiţional, comentează Sky News. El a apărut în mod repetat la televiziunea naţională oferind informaţii despre urmărire şi conducând o ceremonie pentru militarii ucişi, în timp ce Hollande nu a avut de ales şi a rămas deoparte, mai apreciază postul britanic.

De asemenea, candidata extremei dreapta Marine Le Pen, care se clasează a treia în sondaje, şi-a apărat poziţia antiislamică, subliniind că principalul suspect al celor mai sângeroase atacuri care au avut loc în ultima perioadă în Franţa este un musulman francez care revendică legături cu Al-Qaida. Franţa, afirmă ea, trebuie să "nimicească" ameninţarea islamistă, argumentând că aceasta corupe cultura franceză şi că nu a fost luată suficient de în serios de către autorităţi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici