Noi arestări la protestul din Ferguson

Poliţia a anunţat miercuri că a efectuat 47 de arestări în cursul nopţii la Ferguson, oraş din Missouri afectat de aproximativ zece zile de proteste cu caracter rasial, declanşate de moartea unui tânăr de culoare, împuşcat de un poliţist.

185 afișări
Imaginea articolului Noi arestări la protestul din Ferguson

Poliţia a arestat 47 de persoane la protestul din Ferguson, în noaptea de marţi spre miercuri (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Poliţia a confiscat de asemenea trei arme de la protestatari, în prima manifestaţie în general paşnică, în noaptea de marţi spre miercuri, a precizat căpitanul de poliţie Ron Johnson, responsabil cu operaţiunile de menţinere a ordinii.

Câteva sute de persoane s-au adunat marţi seara în orăşelul din centrul Statelor Unite, pentru a-şi exprima furia şi a cere să se facă dreptate, în apropiere de locul în care Michael Brown, în vârstă de 18 ani, a fost ucis de un poliţist alb în circumstanţe controversate, pe 9 august.

TITLURILE ZILEI

"Nu trageţi!", scandau maniestanţii, cu mâinile sus, către membri ai forţelor antirevoltă puternic înarmaţi care, după ce au încercat timp de zece nopţi să asigure menţinerea ordinii susţinuţi de blindate şi folosind gaze lacrimogene, au optat pentru o prezenţă mai puţin agresivă în noaptea de marţi spre miercuri.

Poliţia, acuzată de brutalitate de numeroşi locuitori, a intervenit doar pentru a pune capăt unei altercaţii între doi bărbaţi, iar manifestanţii au putut să-şi reia marşul în mod paşnic, potrivit unui jurnalist AFP.

Sosirea neaşteptată la faţa locului a unui "tren al păcii" provenind dintr-un parc de atracţii pentru copii, care difuza cântecul cântăreţului Marvin Gaye "What's going on" (Ce se întâmplă?), a conferit o notă carnavalescă manifestaţiei.

Către miezul nopţii (miercuri, 7.00, ora României), poliţia i-a respins pe manifestanţii care rămăseseră, fără să recurgă la gaze lacrimogene, către o zonă de protest nou stabilită la Ferguson.

"Vreau ca oamenii buni să aibă posibilitatea să-şi exprime opinia", a declarat Ron Johnson, însărcinat cu operaţiunile de menţinere a ordinii în orăşelul cu aproximati 21.000 de locuitori.

Căpitanul de poliţie a criticat "elemente infracţionale" şi "laşe care se ascund în umbră", care au contribuit, în opinia autorităţilor, la degenerarea manifestaţiilor, la început paşnice, duminică şi luni, la Ferguson.

Secretarul Justiţiei Eric Holder, care a promis populaţiei de la Ferguson că se va face lumină asupra morţii tânărului de culoare, era aşteptat miercuri la Ferguson.

Un purtător de cuvânt al comitatului Saint-Louis a declarat că un mare juriu, însărcinat să decidă dacă poliţistul va fi urmărit în justiţie, urmează să studieze cazul miercuri.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici