Noi EXPLOZII în Afganistan: O grupare talibană insurgentă a revendicat atacurile/ Zeci de morţi şi răniţi

O grupare insurgentă talibană a revendicat două explozii produse marţi în Afganistan în urma cărora şi-au pierdut viaţa cel puţin 30 de persoane, iar alte 45 au fost rănite, potrivit Reuters.

386 afișări
Imaginea articolului Noi EXPLOZII în Afganistan: O grupare talibană insurgentă a revendicat atacurile/ Zeci de morţi şi răniţi

Noi EXPLOZII în Afganistan: O grupare talibană insurgentă a revendicat atacurile/ Zeci de morţi şi răniţi

Atacurile sinucigaşe au vizat forţele afgane de securitate, a declarat purtătorul de cuvânt al grupării.

Exploziile s-au produs în capitala Kabul şi în provincia Parwan din centrul ţării, în apropierea unui miting electoral la care a participat şi preşedintele afgan Ashraf Ghani.

"Preşedintele nu este rănit", a declarat un consilier al lui Ghani pentru reporteri.

Cel puţin 30 de persoane au murit, iar alte 45 au fost rănite, potrivit poliţiei şi oficialilor din domeniul medical.

TITLURILE ZILEI

"Femei şi copii se află printre cei răniţi, iar majoritatea victimelor par să fie civili", a informat Abdul Qasim Sangin, şeful spitalului local.

Taguri:
afganistan,
explozii,

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici