O bătaie cu bulgări de zăpadă a atras mii de locuitori din Washington - VIDEO

Paralizat de "snowpocalypse", Washingtonul a devenit sâmbătă un imens teren pentru sporturile de iarnă, locuitorii renunţând la costume şi taioare pentru a încălţa schiuri, rachete de zăpadă sau pentru a se bate cu bulgări de nea.

75 afișări
Imaginea articolului O bătaie cu bulgări de zăpadă a atras mii de locuitori din Washington - VIDEO

O bătaie cu bulgări de zăpadă a atras mii de locuitori din Washington (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Nu arunca aia, este gehaţă!", Prea târziu, blocul era deja în mulţimea de copii mari care îşi disputau simbolic centrul Dupont Circle, o piaţă imensă din centrul Washingtonului.

Bătaia cu bulgări a atras câteva mii de participanţi în acest cartier acoperit de zăpadă. Înainte chiar ca furtuna de zăpadă să cuprindă oraşul, circa 6.000 de persoane şi-au dat întâlnire prin intermediul reţelei de socializare Facebook.

Cei care au fost mai organizaţi au adus zăpadă într-o sanie, pentru a nu rămâne fără muniţie. Alţii, însufleţiţi de bere, au plonjat în tabăra adversă apărându-şi feţele cu o mână şi aruncând bulgări cu cealaltă.

TITLURILE ZILEI

În timp ce drapelul american circula în mijlocul mulţimii, un tânăr a strigat către prietenii săi "Refacem «Tea Party»", o aluzie la mişcarea de revoltă de la Boston din 1773.

Bătaia a căpătat intensitate, iar drapelul american a ajuns la monumentul central al pieţei, fiind ţinut de circa 50 de persoane atacate din toate părţile.

În spate, televiziunile şi-au instalat camioanele de transmisiune pe marginea străzii, alături de maşini de poliţie.

Un Humvee kaki (maşinile de teren ale armatei) a trecut pe lângă piaţă, cu doi militari în interior. "Ce face armata aici?", se întreba o tânără înainte de a fi lovită de un bulgăre de zăpadă în umăr.

Bătaia dura deja de aproape o oră, iar trecătorii continuau să vină pe jos, cu schiuri sau rachete de zăpadă.

Sâmbătă dimineaţa, locuitorii Washingtonului s-au trezit într-un decor puţin obişnuit, de staţiune de schi.

"Am ieşit pentru că deveneam paranoic acasă", afirmă un angajat al Fondului Monetar Internaţional care, cu rachete de zăpadă în picioare, mergea pe o stradă învecinată, ţinând în mână o ceaşcă de cafea de la "Caribou coffee", una dintre rarele firme care nu erau închise.

"Parcă am fi în Alpi", adaugă o fostă instructoare de schi originară din Goettingen (centrul Germaniei).

O tânără care alerga în spatele ei, a exclamat: "este prea frig". "Eu sunt originară din Florida, nu am văzut niciodată atâta zăpadă", a afirmat ea.

Joseph Bratcher fotografia copacii cu crengile acoperite de un strat gros de chiciură sau rupte de furtuna de zăpadă denumită "snowpocalypse" sau "snowmageddon" de locuitori.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici