Un oficial american avertizează: Membrii Stat Islamic aflaţi în închisorile siriene sunt o bombă cu ceas

Un oficial de rang înalt din cadrul Departamentului american de Stat a declarat marţi că cei aproximativ 10.000 de membri ai grupării teroriste Stat Islamic aflaţi în închisorile din Siria reprezintă o ameninţare gravă la adresa securităţii, informează Reuters.

1188 afişări
Imaginea articolului Un oficial american avertizează: Membrii Stat Islamic aflaţi în închisorile siriene sunt o bombă cu ceas

Oficial american: Membrii Stat Islamic aflaţi în închisorile siriene sunt o bombă cu ceas

„Este o bombă cu ceas să ai 10.000 de astfel de deţinuţi, mulţi dintre ei fiind luptători străini”, a declarat oficialul în cadrul unei discuţii cu mai mulţi jurnalişti.

El a adăugat că statele occidentale din care provin mulţi dintre aceşti membri ai Stat Islamic ar trebui să fie de acord cu repatrierea acestora.

Potrivit oficialului, au fost făcuţi foarte puţini paşi în această direcţie, doar câteva state din Orientul Mijlociu şi Asia Centrală acceptând repatrierea cetăţenilor lor care au luptat alături de organizaţia teroristă în Siria.

„Dat fiind faptul că sute dintre deţinuţi provin din Europa, vor fi necesare discuţii la nivel diplomatic în acest sens”, a mai spus acesta.

Statele Unite vor găzdui joi, la Washington, o reuniune a miniştrilor de Externe ai statelor care fac parte din coaliţia împotriva Stat Islamic, condusă de SUA, pentru a discuta următorii paşi în lupta împotriva organizaţiei teroriste. Subiectul repatrierii deţinuţilor ar urma să fie abordat şi în cadrul acestei întâlniri.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

 

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici