- Home
- Externe
- WASHINGTON, (22.11.2013, 18:52)
- Florin Badescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Protest al jurnaliştilor americani, după restricţionarea posibilităţii de a-l fotografia pe Obama
Jurnaliştii şi fotoreporterii acreditaţi la Casa Albă provenind de la numeroase publicaţii şi trusturi de presă au protestat faţă de restricţiile impuse în ceea ce priveşte posibilitatea de a-l fotografia pe preşedintele Barack Obama şi au comparat administraţia prezidenţială cu Uniunea Sovietică.
322 afișări
Protest al jurnaliştilor americani, după restricţionarea posibilităţii de a-l fotografia pe Obama (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Potrivit Huffingtonpost.com, jurnaliştii de la Associated Press, ABC News, Fox News Channel, The New York Times Co. şi de la alte 34 companii de presă au protestat faţă de acele măsuri restrictive într-o scrisoare expediată pe adresa Casei Albe, joi, în care au solicitat să li se permită să se apropie mai mult de preşedintele Obama, în intervalul de timp în care acesta se achită de obligaţiile sale oficiale şi se întâlneşte cu membrii echipei prezidenţiale în Biroul Oval şi în afara acestuia.
TITLURILE ZILEI
-
-
astăzi, 13:15
• Parisul, al doilea cel mai plăcut oraş din Europa. Cine conduce clasamentul
-
astăzi, 14:14
• Angajaţii vor avea parte de o minivacanţă de patru sau şase zile
-
astăzi, 13:25
• Săptămână de coşmar pe Wall Street: acţiunile Nvidia s-au prăbuşit cu 13,6%
-
astăzi, 07:46
• Guvernul olandez ar putea să nu mai folosească Facebook. De ce se tem batavii
-
astăzi, 07:44
• A patra înjumătăţire a Bitcoin s-a produs. Semnalul de alarmă tras de analişti
-
astăzi, 10:09
• Fost model la un pas de moarte, după ce a încercat să se vindece de cancer cu suc
-
astăzi, 11:46
• Vântul puternic suspendă manevrele în porturile de la Marea Neagră
-
astăzi, 11:44
• Maestrul nigerian de şah Tunde Onakoya a doborât recordul pentru cel mai lung maraton de şah
-
astăzi, 12:11
• Ryanair va opera cinci rute noi de pe aeroportul Otopeni şi va creşte frecvenţa celor existente
-
astăzi, 12:15
• Şi totuşi, avem cadru legal pentru doborârea dronelor. De ce ne amăgesc politicienii şi militarii?
-
astăzi, 12:21
-
astăzi, 12:36
-
astăzi, 07:31
• Ion Cristoiu: Despre politicianismul de Podul Mogoşoaiei, unic în Europa
-
ieri, 21:57
-
ieri, 22:23
• Guvernul se împrumută iar de la români. Ce dobânzi primiţi dacă împrumutaţi statul
Într-o întâlnire cu Jay Carney, secretarul Casei Albe, Doug Mills, fotograf la The New York Times, a comparat Casa Albă cu Agenţia telegrafică de informaţii a Uniunii Sovietice (TASS), fosta agenţie de presă rusă însărcinată cu propaganda comunistă în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Doug Mills şi alţi fotoreporteri au dorit să afle motivele pentru care li s-a interzis să asigure acoperirea mediatică a evenimentelor prezidenţiale şi motivele pentru care doar fotografiile realizate de echipa care se ocupă de imaginea preşedintelui american sunt date publicităţii.
"Jurnaliştilor li se neagă în mod frecvent dreptul de a-l fotografia sau de a-l filma pe preşedinte în timp ce acesta se achită de îndatoririle sale oficiale. Imediat ce jurnaliştii pun mâna pe aparatele lor de fotografiat sau pe camerele de luat vederi, intervin oficialii din administraţia prezidenţială, împiedicând astfel publicul larg să aibă o perspectivă independentă asupra importantelor funcţiuni îndeplinite de ramura executivă a guvernului", au scris semnatarii acestei scrisori de protest, adresată lui Jay Carney.
"Pentru a fi cât mai clari, vă semnalăm că ne referim la activităţile prezidenţiale care au o natură profund publică. Pentru a fi la fel de clari, nu vă cerem să ne asiguraţi accesul în mod liber în Casa Albă sau în zonele rezervate, închise din motive de securitate naţională", au adăugat semnatarii scrisorii.
Motivul aparent pentru care reporterii acreditaţi la Casa Albă nu au avut dreptul să participe la o serie de evenimente prezidenţiale este acela că respectivele întâlniri ale preşedintelui Obama erau catalogate ca fiind "private".
"Oricât de logică ar fi această explicaţie, ea este subminată de faptul că administraţia de la Casa Albă a publicat propriile fotografii de la aşa-zisele evenimente private, prin intermediul platformelor de socializare. Restricţiile impuse de Casa Albă fotografilor care acoperă acele evenimente, urmate de publicarea constantă, de către Casa Albă, a fotografiilor realizate de angajaţi guvernamentali la aceleaşi evenimente, reprezintă o restricţie arbitrară şi o ingerinţă neîntemeiată în activităţile de presă legale. Aţi înlocuit, într-adevăr, fotojurnalismul independent cu lansări de presă vizuală", au mai spus semnatarii acestei scrisori de protest.
Citește pe alephnews.ro: Scandalul cu sânge infectat: Sute de copii din Marea Britanie au fost supuși în anii ’70 și ’80 la o serie de teste clinice cu viruși
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cum îmbunătățești calitatea vieții la bătrânețe? Slăbirea mușchilor ne poate afecta capacitatea de a ne desfășura activitățile zilnice
S-a terminat cu mersul obligatoriu la birou. ”Absolut toţi angajaţii vor să vină la birou când vor ei şi să lucreze de unde vor ei”
Banca românească care a surprins pe toată lumea. Nimeni nu a crezut că a va merge aşa de bine, nici chiar liderii băncii
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Grațiela e văduva lui Costel Corduneanu. Femeia e cu 20 de ani mai tânără decât fostul luptător și interlop
PROSPORT.RO
Cum se comportă, de fapt, Kate Middleton în spatele camerelor de luat vederi. Un fost angajat a spus adevărul gol-goluț!
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe