PROTESTE majore în Serbia, în apropierea reşedinţei preşedintelui Aleksandar Vucic/ Jandarmii au folosit gaze lacrimogene | VIDEO

Mii de persoane au participat duminică la un protest organizat în apropierea reşedinţei preşedintelui sârb Aleksandar Vucic, cerând libertate pentru presă şi alegeri corecte, la o zi după ce mai mulţi protestatari au intrat pentru scurt timp în clădirea televiziunii naţionale, relatează Euronews.

823 afișări
Imaginea articolului PROTESTE majore în Serbia, în apropierea reşedinţei preşedintelui Aleksandar Vucic/ Jandarmii au folosit gaze lacrimogene | VIDEO

PROTESTE majore în Serbia, în apropierea reşedinţei preşedintelui Aleksandar Vucic

Jandarmii au folosit gaze lacrimogene împotriva unui grup de protestatari, care au încercat să aducă un camion în apropierea reşedinţei prezidenţiale.

Protestatarii, care au organizat manifestaţii în fiecare weekend în ultimele trei luni, au cerut demisia preşedintelui Aleksandar Vucic, în timp ce acesta organiza o conferinţă de presă în interiorul clădirii.

„Vom continua protestele şi nu vom pleca până nu primim ceea ce dorim, sau până nu primim garanţii ferme că vom primi ceea ce ne dorim”, a declarat activistul Borko Stefanovic.

TITLURILE ZILEI

„Nu există presă independentă în această ţară. Protestez pentru a-mi manifesta nemulţumirea faţă de acest lucru”, a declarat antreprenorul Srdjan Vuksa.

Cetăţenii sârbi au organizat proteste în mai multe oraşe din ţară.

Sâmbătă, protestatarii au intrat pentru scurt timp în clădirea televiziunii de stat din Serbia, nemulţumiţi de faptul că presa nu distribuie informaţii despre demonstraţiile organizate.

În urma incidentului de sâmbătă, preşedintele Aleksandar Vucic a declarat că nu îi este teamă de acţiunile protestatarilor.

Preşedintele Vucic a transmis în mai multe rânduri că nu va onora cererile protestatarilor privind alegerile şi libertatea presei „chiar dacă vor ieşi în stradă cinci milioane de oameni”.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici