Proteste masive în Marea Britanie: Mii de oameni, nemulţumiţi de decizia de suspendare a Parlamentului/ „Boris Johnson, să îţi fie ruşine!” | FOTO, VIDEO

Mii de persoane protestează în mai multe oraşe din Marea Britanie faţă de decizia prim-ministrului Boris Johnson de a suspenda Parlamentul, facilitând astfel producerea Brexit fără niciun acord, relatează BBC.

7324 afișări
Imaginea articolului Proteste masive în Marea Britanie: Mii de oameni, nemulţumiţi de decizia de suspendare a Parlamentului/ „Boris Johnson, să îţi fie ruşine!” | FOTO, VIDEO

Mii de persoane protestează în Marea Britanie faţă de decizia de suspendare a Parlamentului

Cele mai mari proteste au loc în Londra, Manchester, Leeds, York şi Belfast. În Londra, manifestanţii strigă „Boris Johnson, să îţi fie ruşine!”.

Manifestaţii au loc în peste 30 de oraşe din Marea Britanie, printre care Edinburgh, Belfast, Cambridge, Exeter, Nottingham, Manchester, Glasgow şi Birmingham.

Jurnalistul şi activistul Owen Jones, care urmează să ţină un discurs în cadrul protestului din Londra, a transmis că protestele organizate sâmbătă sunt pentru apărarea democraţiei.

„Avem un prim-ministru ne-ales care suspendă reprezenanţii aleşi ai cetăţenilor britanici, care ar trebui să judece cea mai mare răsturnare de situaţie de la finalul războaielor”, a declarat Owen Jones.

În oraşul Oxford, manifestanţii s-au adunat în faţa Colegiului Balliol, unde a studiat Boris Johnson.

Protestele „Opriţi lovitura de stat” sunt organizate de grupul O altă Europa este Posibilă, care militează împotriva Brexit. Grupul a anunţat că mai multe proteste sunt anunţate şi în oraşe europene, precum Amsterdam, Berlin şi Riga.

Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii a aprobat, miercuri, cererea premierului Boris Johnson de suspendare a Parlamentului, facilitând astfel producerea Brexit fără niciun acord.

Premierul conservator Boris Johnson i-a cerut reginei Elizabeth a II-a suspendarea Parlamentului pentru a evita o decizie legislativă prin care să fie blocată ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără niciun acord Brexit. Boris Johnson speră să reuşească astfel să retragă Marea Britanie din Uniunea Europeană în orice condiţii, inclusiv fără niciun acord Brexit.

Boris Johnson a adoptat o abordare dură faţă de Uniunea Europeană, respingând Acordul Brexit elaborat de fostul Cabinet Theresa May cu Bruxellesul şi afirmând că Marea Britanie se va retrage din Blocul comunitar pe 31 octombrie 2019 cu sau fără un nou tratat.

Jean-Claude Juncker, preşedintele în funcţie al Comisiei Europene, i-a reiterat marţi seară premierului britanic, Boris Johnson, că Acordul Brexit nu va fi renegociat.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici