Rusia interzice fumatul în locurile publice. Putin a promulgat legea care va intra în vigoare din iunie

Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat luni o lege ce interzice fumatul în locuri publice, care va intra în vigoare în mod progresiv începând din iunie, a anunţat Kremlinul.

1583 afișări
Imaginea articolului Rusia interzice fumatul în locurile publice. Putin a promulgat legea care va intra în vigoare din iunie

Putin promulgă o lege care interzice fumatul în locuri publice (Imagine: Shutterstock)

Legea privind "protecţia sănătăţii persoanelor faţă de pericolul tabagismului pasiv şi a consecinţelor consumului de tutun" a fost aprobată la 12 februarie de către Camera inferioară a Parlamentului rus (Duma de Stat), iar la 20 februarie de către Consiliul Federaţiei (Camera superioară), a subliniat preşedinţia rusă într-un comunicat.

Potrivit acestui text, fumatul va fi interzis în şcoli şi universităţi, dar şi în sediile administraţiei, ca de exemplu ministerele.

Începând de la 1 iunie 2014, interdicţia va fi extinsă la trenurile care circulă pe rutele principale, restaurante şi hoteluri.

Legea interzice totodată publicitatea şi sponsorizarea produselor din tutun.

Ea prevede şi alte măsuri, ca de exemplu creşterea taxelor asupra tutunului şi introducerea unui preţ minim al pachetului de ţigări.

Premierul Dmitri Medvedev anunţa, în octombrie, că Guvernul urma să examineze un proiect de lege iniţiat de Ministerul Sănătăţii privind interzicerea fumatului în locuri publice, în speranţa reducerii numărului fumătorilor.

Şeful Guvernului critica, la vremea respectivă, faptul că Rusia a devenit "ţara cu cel mai mare număr de fumători din lume", estimat la aproximativ 44 de milioane de persoane, reprezentând o treime din populaţie.

Aproximativ 400.000 de ruşi mor anual din cauza tabagismului, sublinia el.

În Rusia, un pachet de ţigări costă aproximativ 40 de ruble (un euro) şi se fumează, în continuare, în restaurante şi baruri, lucru interzis în numeroase ţări din Uniunea Europeană (UE).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici