R.Moldova cere asistenţă judiciară din partea Elveţiei în ancheta vizându-l pe Vlad Filat

Autorităţile moldovene au anunţat miercuri că au cerut asistenţă judiciară din partea Elveţiei într-o anchetă vizându-l pe fostul premier Vlad Filat, care a fost arestat pentru corupţie la jumătatea lui octombrie, relatează radioteleviziunea elveţiană RTS în pagina online.

403 afișări
Imaginea articolului R.Moldova cere asistenţă judiciară din partea Elveţiei în ancheta vizându-l pe Vlad Filat

R.Moldova cere asistenţă judiciară din partea Elveţiei în ancheta vizându-l pe Vlad Filat (Imagine: Mrius Dumnbraveanu/ Arhiva Mediafax Foto)

Purtătoarea de cuvânt a Oficiului Federal de Justiţie (OFJ) din Elveţia, Ingrid Ryser, a confirmat că a primit această cerere, referitoare la fapte de corupţie şi trafic de influenţă, şi a transferat dosarul Ministerului Public al Confederaţiei (MPC) pentru executare.

Ministerul Public nu a precizat natura acţiunii sale, dar purtătoarea de cuvânt Nathalie Guth a declarat că MPC nu a deschis propria procedură penală împotriva lui Vlad Filat.

Fostul premier moldovean, acuzat de autorităţi că ar fi luat mită în valoare de circa 240 de milioane de euro, a fost arestat la 15 octombrie, după ce Legislativul de la Chişinău i-a retras imunitatea parlamentară. Biroul anticorupţie al Parchetului de la Chişinău, care a confirmat cererea de ajutor judiciar adresată Elveţiei, a refuzat să dezvăluie conţinutul acesteia.

TITLURILE ZILEI

Vlad Filat ar avea mai multe legături cu Elveţia, presa moldoveană afirmând de exemplu că cei doi copii ai acestuia au fost şcolarizaţi la o prestigioasă instituţie din această ţară. De asemenea, fosta soţie a politicianului este de mai mulţi ani rezident al regiunii Geneva.

Filat este acuzat de implicare în "frauda secolului", cum a fost supranumit cazul dispariţiei unui miliard de dolari de la trei bănci, sumă ce reprezintă 15% din PIB-ul ţării.

Politicianul în vârstă de 46 de ani neagă orice implicare în deturnarea de fonduri. El a încetat marţi greva foamei începută pe parcursul detenţiei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici