LIVE TEXT  Războiul din Ucraina, ziua 349. Ucraina va trimite ajutor umanitar Turciei / Se merge spre o ofensivă la scară largă în Donbas / Ucraina se duce la Munchen ca să ceară avioane şi rachete / Secretarul ONU: risc nuclear / Renunţă Elveţia la tradiţionala-i neutralitate?

  • Rusia a realizat mutări de trupe importante în estul Ucrainei
  • Conform ultimelor rapoarte ale serviciilor de informaţii ucrainene, armata rusă se repoziţionează pentru o nouă ofensivă
  • Noul val ofensiv rus este aşteptat să se desfăşoare de săptămâna viitoare
  • SBU: Companiile soţiei lui Medvedchuk au finanţat armata rusă şi guvernul de ocupaţie în Crimeea
  • Ucraina va trimite ajutor umanitar Turciei
  • Explozii puternice au fost raportate în Mariupolul ocupat de ruşi
8406 afișări
Imaginea articolului Războiul din Ucraina, ziua 349.  Ucraina va trimite ajutor umanitar Turciei / Se merge spre o ofensivă la scară largă în Donbas / Ucraina se duce la Munchen ca să ceară avioane şi rachete / Secretarul ONU: risc nuclear / Renunţă Elveţia la tradiţionala-i neutralitate?

MEDIAFAX FOTO

UPDATE 22:50 Campanie de derusificare în Ucraina

Ucraina a eliminat milioane de cărţi din bibliotecile publice în cadrul efortului său de „derusificare", potrivit autorităţilor ucrainene.

„Au existat linii directoare pentru a retrage cărţile autorilor care au susţinut agresiunea armată a Rusiei împotriva Ucrainei. Există o listă cu astfel de autori care au fost sancţionaţi. În general, proporţia de cărţi în ucraineană şi în rusă din biblioteci este defavorabilă ucrainenilor. Motiv pentru care vorbim acum despre necesitatea de a reînnoi colecţiile şi de a achiziţiona cât mai curând posibil cărţi în ucraineană", a declarat parlamentarul Evheniya Kravchuk, şeful adjunct al Comitetului parlamentar pentru politica umanitară şi de informare, potrivit CNN.

UPDATE 20:45 Statul Major Ucrainean: Forţele aeriene lovesc 9 poziţii militare ale Rusiei

Forţele aeriene ucrainene au lovit şapte baze temporare şi două poziţii antiaeriene ale trupelor ruseşti în ultimele 24 de ore, a raportat Statul Major General în actualizarea sa din 7 februarie. De asemenea, armata ucraineană a distrus un avion de atac rusesc SU-25 şi o dronă Orlan-10.

Potrivit raportului, Rusia a lansat o rachetă şi 16 lovituri aeriene asupra Ucrainei.

De asemenea, forţele ruseşti au efectuat 14 atacuri cu sisteme de rachete cu lansare multiplă (MLRS).

UPDATE 19:00 Ministrul german al Apărării efectuează o vizită neanunţată la Kiev

Conform unor oficiali germani citaţi de publicaţia Die Zeit, Boris Pistorius a discutat cu Oleksii Reznikov despre necesităţile militare ale Ucrainei pentru respingerea invaziei militare ruse.

"Pentru mine, este foarte clar că putem fi foarte mândri de atitudinea Germaniei, de susţinerea noastră. Germania, alături de Statele Unite şi Marea Britanie, este unul dintre cei mai mari susţinători ai Ucrainei", a declarat Boris Pistorius, citat de site-ul T-online.de.

UPDATE 17:06 - Gazprom-ul rusesc îşi va crea propria companie militară privată

Gazprom  îşi creează propria companie militară privată, a informat pe 7 februarie Direcţia de Informaţii a Ministerului Apărării din Ucraina, citând decretul semnat de premierul rus Mihail Mişustin.

UPDATE 16:24 - Un tribunal ucrainean suspendă conturile bancare ale companiei oligarhului Zhevago

Arestarea a fost efectuată la solicitarea Parchetului General, în cadrul unei anchete privind presupusa evaziune fiscală a Uzinei de Mine şi Procesare Poltava, parte a grupului Ferrexpo, a precizat compania. Miliardarul ucrainean Kostyantyn Zhevago este acţionarul de control al producătorului de peleţi de minereu de fier Ferrexpo

UPDATE 15:19 - Explozii puternice au fost raportate în Mariupolul ocupat de ruşi 

Cinci explozii puternice au fost auzite în cartierul Prymorskyi din sud-vestul Mariupolului 

UPDATE 14:23 - Ukrenergo: Întreruperile de urgenţă ale energiei electrice în regiunea Odesa se preconizează să dureze până în 11-12 februarie, din cauza reparaţiilor 

 

UPDATE 14:00 - SBU: Companiile soţiei lui Medvedchuk au finanţat armata rusă şi  guvernul de ocupaţie în Crimeea

Serviciul de Securitate al Ucrainei a raportat pe 7 februarie că a „lichidat o schemă de finanţare subterană la scar[ largă” a Gărzii Naţionale Ruse şi a Ministerului de Interne din Crimeea ocupată de Rusia de la companiile lui Oksana Marchenko, soţia celui mai cunoscut politician ucrainean pro-Kremlin, Viktor Medvedchuk.

 

UPDATE 13:22 - Ucraina va trimite ajutor umanitar Turciei  

UPDATE12:11 - Parlamentul îl numeşte pe Ihor Klymenko în funcţia de ministru de Interne 

UPDATE 12:01 - Parlamentul votează extinderea legii marţiale pentru a şasea oară de la începutul războiului total al Rusiei 

UPDATE 11:46 - Parlamentul îl numeşte pe Vasyl Maliuk în funcţia de şef al Serviciului de Securitate. 

UPDATE 11:31 - Bombardamentele au provocat moartea unei persoane şi rănirea altor şapte în ultimele 24 de ore. Atacurile ruseşti au fost raportate în regiunile Doneţk, Herson, Harkiv, Sumy, Mykolaiv, Cernihiv, Zaporizhzhia, Dnipropetrovsk şi Lugansk  

 

UPDATE  10:33 -Bombardamentele ruseşti lasă nouă aşezări din regiunea Dnipropetrovsk fără alimentare cu apă

Trupele ruse au tras peste 40 de proiectile asupra comunităţii Marhanets din regiunea Dnipropetrovsk peste noapte, pe 7 februarie, lovind liniile electrice din zonă şi lăsând o staţie de pompare fără curent, a raportat Mykola Lukashuk, şeful consiliului regiunii, potrivit The Kyiv Independent.

UPDATE 10:00 Elveţia şi-ar putea revizui conceptul de neutralitate

Elveţia ar putea pune capăt interdicţiei privind exportul de arme elveţiene în zonele de război, deoarece o schimbare a opiniei publice şi politice pune presiune asupra guvernului, ca să încheie o tradiţie de secole, aceea de a fi un stat neutru, transmite agenţia Reuters, în această dimineaţă.

UPDATE 9:54 - Ministerul Apărării din Marea Britanie: Este puţin probabil ca Rusia să îşi construiască forţele necesare pentru a afecta rezultatul războiului în săptămânile următoare

Potrivit raportului din 7 februarie al Ministerului Apărării din Regatul Unit, trupele ruse au reuşit să câştige doar „câteva sute de metri de teritoriu pe săptămână” de la începutul lunii ianuarie, în timp ce continuă să urmărească capturarea restului regiunii Doneţk.

 

UPDATE 09:00 Guvernatorii Donbasului: ofensiva rusă pe scară largă, iminentă

În Donbas putem vedea acum semnele unei a doua ofensive ruseşti. „Bătăliile pentru regiune se intensifică”, a declarat Pavlo Kirilenko, guvernatorul Doneţkului. La Luhansk, guvernatorul Serhi Haidai a spus că bombardamentele au scăzut pentru că „ruşii economisesc muniţie pentru o ofensivă la scară largă”. Haidai declară că rezervele ruseşti sunt acum desfăşurate „în direcţia noastră” şi se pregătesc pentru o „ofensivă la scară largă” în această lună.

UPDATE 08:00 Secretarul ONU: Risc nuclear

Secretarul general al Naţiunilor Unite, António Guterres, trage alarma cu privire la riscul ca o nouă escaladare a războiului dintre Rusia şi Ucraina să atragă lumea într-un „război mai larg” şi „la cel mai mare risc de conflict nuclear din ultimele decenii”. „Şansele unei escaladări în continuare şi ale vărsării de sânge continuă să crească”, a spus Guterres. „Mi-e teamă că lumea nu este somnambulă într-un război mai mare, mi-e teamă că o face cu ochii larg deschişi”.

UPDATE Media: Biden în Polonia pentru marcarea unui an de la invazie

Preşedintele american Joe Biden plănuieşte să călătorească în Polonia luna aceasta, pentru a marca invazia rusă în Ucrainei, potrivit unor surse informate citate de NBC News. Planul prevede ca Biden să viziteze Polonia la sfârşitul lunii februarie, au spus sursele, subliniind că iniţiativa nu este definitivă până când Casa Albă nu o anunţă şi că planurile s-ar putea schimba. Un purtător de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al SUA a refuzat să comenteze zvonurile.

UPDATE 07:10 Kuleba: la Conferinţa de la München vom cere avioane şi rachete

Ministrul de Externe ucrainean, Dmitro Kuleba, este convins că actuala Conferinţă de Securitate de la München va avea o mare importanţă, pentru că va rezolva problemele de securitate ale Ucrainei, ale Europei şi ale lumii, în general. „Anul acesta vom promova subiecte prioritare pentru Ucraina la Conferinţa de securitate de la München. Cheia este furnizarea de rachete cu rază lungă de acţiune şi deschiderea aprovizionării cu avioane de luptă, deoarece avioanele sunt ultimul tip de armă care trebuie deblocată. Vom vorbi şi despre aderarea Ucrainei la NATO şi despre viitorul Rusiei în general”, a spus ministrul.

Şeful diplomaţiei ucrainene a amintit că în urmă cu un an, la conferinţa de la München, Zelenski a ţinut un discurs în care a cerut în mod expres furnizarea de arme Ucrainei. Conferinţa de securitate de la München va avea loc în perioada 17-19 februarie. În acest an, la eveniment nu a fost invitat un reprezentant al guvernului rus, însă în loc de membri ai guvernului rus au fost invitaţi reprezentanţi ai societăţii civile şi ai opoziţiei Federaţiei Ruse. Printre aceştia se numără fostul campion mondial la şah Garry Kasparov şi criticul de la Kremlin Mihail Hodorkovski.

UPDATE 07:00 Estonia: Integritatea ucraineană este o condiţie prealabilă pentru securitatea în Europa

„Precondiţia pentru securitate şi pace în Europa este restabilirea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Ucrainei”, a declarat secretarul general al ministrului de Externe al Estoniei, Jonatan Vseviov, la finalul întâlnirii sale, care a avut loc în Statele Unite, cu consilierul de securitate al preşedintelui Joe Biden, Jake Sullivan, secretarul adjunct de stat, Wendy Sherman, şi Secretar adjunct al Trezoreriei, Wally Adeyemo. Vseviov a reiterat sprijinul Estoniei pentru scăderea plafonului de preţ la ţiţei şi participarea ţării baltice la operaţiunea internaţională de combatere a terorismului „Inherent Resolve”, condusă de Statele Unite în Irak.

UPDATE 06:05 Biden va vizita Polonia pentru a marca un an de la invazia Ucrainei de către Rusia

Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, este de aşteptat să călătorească în Polonia pentru a marca un an de la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina. Preşedintele american este aşteptat să-şi reafirme angajamentul pentru susţinerea necondiţionată a suveranităţii Ucrainei.

UPDATE 05:25 Profesorii din regiunea Lugansk sunt forţaţi să accepte paşapoarte ruseşti

În zonele ocupate din regiunea Lugansk, trupele ruse forţează profesorii ucraineni să obţină paşapoarte ruseşti, informează Centrul Naţional de Rezistenţă, o organizaţie condusă de Forţele Speciale ale Ucrainei.

UPDATE 03:00 Ruşii atacă din nou spitalele

Un spital din regiunea Harkov a fost distrus de bombardamentele ruseşti. Nu a fost raportat numărul exact de victime.

UPDATE 01:30 Armata rusă bombardează regiunea Sumi

Trupele ruse au tras asupra comunităţilor Krasnopillia, Seredyna Buda şi Hluhiv folosind mortare şi artilerie, a informat administraţia militară din regiunea Sumi. Nu au fost raportate victime sau pagube.

Rezumatul zilei

  • Preşedintele ucrainean Voldomir Zelenski susţine că trupele sale nu vor preda Bahmutul şi aşteaptă ajutor sub formă de armament pentru a continua lupta.
  • „Interesul naţional al Ucrainei este dezintegrarea Rusiei”, a declarat Oleksiy Danilov, secretarul Consiliului Naţional de Securitate din Ucraina.
  • Serviciile de informaţii ucrainene susţin că Rusia ar putea mobiliza până la 500.000 de soldaţi pentru o nouă ofensivă în primăvara aceasta.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici