- Home
- Externe
- (21.05.2023, 22:00)
- Alexandru Stan , Alexandru Gologan ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Războiul din Ucraina, ziua 452. Trupele ucrainene au înconjurat oraşul Bakhmut ocupat de ruşi/ Zelenski a adus un omagiu victimelor bombardamentului nuclear de la Hiroshima/ Zelenski, la prima zi de summit G7 de la Hiroshima: "Am primit avioane F-16. A doua zi va veni cu mai multe surprize"
- Prima zi de summit G7- Zelenski discută cu Macron, Scholz, Meloni, Sunak şi Modi. Ucraina primeşte avioane F-16, Rusia este şi mai aspru sancţionată, China este avertizată
- "A doua zi va fi şi mai tare", anunţă preşedintele Zelenski, aflat la summitul G7 organizat la Hiroshima.
- "Hiroshima îmi aminteşte de Bakhmut", a afirmat Zelenski la summitul G7 organizat în Japonia
- Preşedintele ucrainean a adus un omagiu victimelor bombardamentului nuclear de la Hiroshima.
Urmărește
8767 afișări
Zelenski, Facebook
UPDATE 22:00 - Modi spune că India va face „totul” pentru a opri războiul Rusiei, dar se abţine de la impunerea de sancţiuni
Într-o primă întâlnire în persoană de la începutul invaziei totale a Rusiei, prim-ministrul indian Narendra Modi i-a spus preşedintelui Volodymyr Zelensky că India va face tot posibilul pentru a ajuta la încheierea războiului.
UPDATE 21:02 - Procuratura: Atacurile ruseşti au ucis două persoane în regiunea Doneţk
Forţele ruse au atacat oraşele Avdiivka, Chasiv Yar, New York, Toretsk şi Marinka din regiunea Doneţk, ucigând doi civili şi rănind alţi şase, a informat procuratura regională pe 21 mai.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ești de acord ca Iohannis să rămână în funcție, deși mandatul lui expiră pe 21 decembrie? VOTEAZĂ AICI / SONDAJ Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Donald Trump: Assad a fugit din ţara lui
-
Horaţiu Potra, prins cu multe arme în drum ce se deplasa spre Capitală - surse
-
Siria este ”liberă”
UPDATE 20:00 - Şeful Forţelor Terestre spune că trupele ucrainene ar putea înconjura în curând Bakhmut
Trupele ucrainene continuă să avanseze pe flancuri şi se apropie de o „încercuire tactică” a oraşului Bakhmut din regiunea Doneţk, a informat pe 21 mai Oleksandr Syrskyi, comandantul Forţelor Terestre ale Ucrainei.
UPDATE 19:00-Trupele Ucrainei avansează în apropiere de Bakhmut
Brigada a treia de asalt a Ucrainei a raportat, pe 21 mai, că a înaintat 700 de metri în teritoriul ocupat anterior de ruşi, lângă Bakhmut din regiunea Doneţk.
UPDATE 18:00 - Ucraina nu mai deţine o parte semnificativă din Bakhmut, spune un general ucrainean, dar luptătorii ucraineni înconjoară oraşul
Armata ucraineană nu mai controlează o mare parte din oraşul Bakhmut din est, a recunoscut duminică un înalt general ucrainean, dar unităţile sale îşi menţin poziţiile în jurul oraşului.
„În ciuda faptului că acum controlăm o parte nesemnificativă a lui Bakhmut, importanţa apărării acestuia rămâne. Ne oferă posibilitatea de a intra în oraş în cazul în care situaţia se va schimba, iar acest lucru se va întâmpla cu siguranţă”, a declarat Oleksandr Syrskyi, comandantul Forţelor Terestre ucrainene, într-o declaraţie distribuită de centrul de presă militar al Ucrainei.
Syrskyi a spus că trupele sale au înaintat de-a lungul flancurilor oraşului şi se apropie acum de „încercuirea tactică” a oraşului Bakhmut.
„Ne continuăm apărarea. Situaţia este dificilă, dar sub control”, a continuat Syrskyi, potrivit CNN.
UPDATE 17:00 - Zelenski îi spune premierului japonez că „acum este un moment crucial pentru soarta păcii în Ucraina”
Preşedintele ucrainean Volodymyr Zelensky i-a spus premierului japonez Fumio Kishida că acum este un moment critic pentru asigurarea păcii pentru ţara sa, în timpul unei întâlniri duminică la summitul G7.
„Acum este un moment crucial pentru soarta păcii în Ucraina şi pentru viitorul ordinii mondiale bazate pe reguli. Este extrem de important ca lumea să aibă ocazia să audă vocea Ucrainei la Hiroshima”, a spus Zelensky.
Zelensky a lăudat, de asemenea, conducerea lui Kishida în atragerea de sprijin internaţional pentru Ucraina şi i-a mulţumit pentru asistenţa financiară pe care ţara a oferit-o.
Preşedintele ucrainean s-a întâlnit şi cu preşedintele american Joe Biden în timpul summitului de la Hiroshima. Biden a anunţat duminică un nou pachet de ajutor pentru ţară.
UPDATE 16:00 - Rusia a intensificat bombardamentele cu rachete
Rusia, pentru a degrada apărarea antiaeriană a Ucrainei, a intensificat bombardamentele cu rachete ed rază lungă de acţiune, vizând oraşe precum Kiev, a anunţat Ministerul Apărării din Marea Britanie pe 21 mai, citat de Kyiv Independent.
UPDATE 15:00 - "Hiroshima îmi aminteşte de Bakhmut", a afirmat Zelenski la summitul G7 organizat în Japonia
Preşedintele ucrainean Zelenski a spus că fotografiile cu ruinele oraşului Hiroshima în urma bombardamentului nuclear ordonat de preşedintele de atunci, Harry S.Truman la 6 august 1945, îi amintesc de Bakhmut.
„La fel, nu a mai rămas nimic viu, toate clădirile au fost distruse”, a spus ZelenskI la o conferinţă de presă.
"Soldaţii noştri sunt încă la Bakhmut”.
Preşedintele ucrainean a adus un omagiu victimelor bombardamentului nuclear de la Hiroshima.
UPDATE 14:35 Zelensky propune organizarea în iulie a unui summit al formulei de pace
Preşedintele Volodymyr Zelensky a propus organizarea summitului formulei de pace în luna iulie, un moment „simbolic” în care Ucraina va marca 500 de zile de apărare împotriva invaziei totale a Rusiei.
UPDATE 13:00 Premierul canadian dă asigurări: Vom sprijini Ucraina cât timp va fi nevoie
Premierul canadian Justin Trudeau a anunţat că Ucraina va fi sprijinită „atât timp cât va fi nevoie”, potrivit Sky News.
Războiul din Ucraina: patru drone ale ruşilor, doborâte pe parcursul nopţii
Forţele aeriene ucrainene au anunţat că au doborât patru drone pe care ruşii le-au lansat în cursul nopţii, potrivit Kyiv Independent.
Forţele aeriene nu au oferit detalii despre atacul din timpul nopţii, indicând doar că forţele ruseşti au lansat dronele „în direcţia est".
UPDATE 12:00 Zelenski: Bakhmut este complet distrus, dar Rusia nu a câştigat bătălia sângeroasă pentru oraş
Întrebat duminică dacă forţele sale au controlat oraşul din estul Ucrainei, Zelenski a declarat: „Este păcat, este o tragedie, dar pentru astăzi Bakhmut este doar în inimile noastre”.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spune că Bakhmut este complet distrus, dar a negat că Rusia a câştigat bătălia sângeroasă pentru oraş.
Paramilitarii ruşi Wagner au afirmat că au capturat oraşul sâmbătă.
UPDATE 10:55 Efectele războiului din Ucraina. Şeful ONU propune reformarea Consiliului de Securitate
Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, a declarat că se impune o reformare a Consiliului de Securitate ca urmare a războiului din Ucraina şi a pandemiei.
Declaraţia a fost făcută duminică în timpul unei coferinţe de presă. Secretarul general al ONU a spus că a venit timpul unei schimbări la Consiliul de Securitate astfel încât organismul să se alinieze la „realităţile lumii de astăzi".
„Arhitectura financiară globală este învechită, disfuncţională şi nedreaptă. În faţa şocurilor economice provocate de pandemia COVID-19 şi de invazia rusă a Ucrainei, aceasta nu a reuşit să îşi îndeplinească funcţia sa principală de plasă de siguranţă globală", a declarat Antonio Guterres, potrivit Reuters.
Conferinţa de presă a avut loc la Hiroshima, în Japonia, unde s-a desfăşurat reuniunea la nivel înalt a G7.
UPDATE 09:00 Statul Major General: Rusia a pierdut 203.160 de soldaţi în Ucraina
Statul Major General al forţelor armate ucrainene a raportat la 21 mai că Rusia a pierdut 203.160 de soldaţi în Ucraina de la începutul invaziei sale la scară largă în februarie 2022, cu un număr estimat de 670 de victime la 20 mai.
UPDATE 08:00 Zelensk a discutat cu Trudeau despre securitate şi pregătirea soldaţilor
În timpul summitului G7, preşedintele Volodimir Zelenski a avut o întrevedere cu prim-ministrul canadian Justin Trudeau pentru a discuta despre consolidarea cooperării în domeniul securităţii şi apărării.
UPDATE 04:00 Victoria lui Prigojin în Bahmut simbolică, dar adevărată?
Institutul pentru Studiul Războiului apreciază că victoria ruşilor în Bahmut este pur simbolică însă are un impact semificativ din punct de vedere tactic. Dilema specialiştilor este însă dacă situaţia de pe front este adevărată. La nivel oficial nu s-a putut confirma încă dacă ucrainenii au pierdut controlul oraşului Bahmut.
UPDATE 02:00 Explozii semnalate la Dnipro
Apărare antiaeriană ucraineană este la datorie. Guvernatorul regiunii Dnipropetrovsk, Serhii Lysak, a declarat, prin intermediul canalului său oficial de Telegram, că mai multe rachete ruseşti au fost deturnate de apărătorii ucraineni.
UPDATE 01:00 Liderul UE promite că va lovi companiile care ajută Rusia să încalce sancţiunile.
Noul pachet de sancţiuni al UE împotriva Rusiei va viza peste 90 de companii care ajută Moscova să evite sancţiunile, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
UPDATE 00:00 Cea mai mare companie producătoare de blindate din Germania vrea o întreprindere comună cu Ucraina
Producătorul german de vehicule blindate şi apărare Rheinmetall doreşte să colaboreze cu contractorul ucrainean de apărare Ukroboronprom pentru a produce transportoare blindate Fuchs, a declarat directorul general Rheinmetall, Armin Papperger, pentru publicaţia germană Bild.
Ştirea iniţială - Preşedintele informează că se află la summitul G7, care are loc la Hiroshima
Prima zi de summit a fost tare, scrie Zelenski pe Twitter despre FORMULA DE PACE după ce Joe Biden a dat aliaţilor NATO undă verde pentru livrarea de avioane F-16 de fabricaţie americană către Ucraina.
El a mai spus că a avut întâlniri productive cu premierul indian, Narendra Modi, prim-ministrul britanic, Rishi Sunak, premierul italian, Giorgia Meloni, preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi cancelarul german, Olaf Scholz.
Zelenski a transmis pe Twitter că va încerca să atragă cât mai multe ţări şi lideri pentru cauza Ucrainei - apărarea sa şi suportul pe termen lung pe plan financiar şi militar.
El anunţă că ziua a doua va fi şi "mai tare", că va veni cu mai multe surprize şi veşti grozave pentru ucraineni.
Peace Formula. We attract as many countries and leaders as possible for the sake of Ukraine. Defense. Long-term support programs for Ukraine. Finance and economy. First day in Hiroshima ahead of the #G7 is very powerful. The second day will be even more powerful. pic.twitter.com/67paT2NDOp
— Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) May 20, 2023
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Ofensiva rebelilor în Siria: Cine face parte din gruparea teroristă HTS și care este destinul regimului Assad
Citește pe www.zf.ro: De ce? Restaurantele „istorice“ KFC şi McDonald’s din zona Cişmigiu din Capitală au fost închise
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Regele Charles și Regina Camilla dezvăluie felicitarea de Crăciun din acest an. 2.700 de mesaje vor fi transmise în întreaga lume
Cine este, de fapt, în spatele TikTok. Povestea omului care a creat un fenomen pe care preşedintele Donald Trump vrea să îl distrugă, iar unele dintre cele mai importante companii americane vor să-l cumpere
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta de la Insula Iubirii arată fabulos, iar milionarul cu 23 de ani mai în vârstă ca ea o răsfață!
PROSPORT.RO
Ion a fost dat dispărut pe 6 decembrie. Ireal unde a fost găsit acum, la doar o zi după ce familia a dat alarma
CANCAN.RO
OMUL de bază a lui CĂLIN GEORGESCU, ridicat de poliție. ARSENAL de ARME în mașină. PUNEA LA CALEA un PLAN
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe