Rebelii huthi din Yemen au lansat o nouă rachetă balistică înspre Arabia Saudită

Rebelii huthi din Yemen au anunţat, sâmbătă, că au lansat o rachetă balistică înspre provincia Najran din Arabia Saudită, iar forţele aeriene saudite au precizat că sistemul antiaerian a interceptat racheta, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

699 afișări
Imaginea articolului Rebelii huthi din Yemen au lansat o nouă rachetă balistică înspre Arabia Saudită

Rebelii huthi din Yemen au lansat o nouă rachetă balistică înspre Arabia Saudită

Racheta balistică a vizat o bază militară. Nu au fost raportate daune materiale sau victime.

În urmă cu două luni, o rachetă balistică lansată din Yemen a fost aproape să lovească aeroportul din Riad.

Războiul civil din Yemen a început în 2015, între facţiuni ale insurgenţilor huthi, care îi oferă susţinere fostului preşedinte Ali Abdullah Saleh, şi forţele loiale Administraţiei conduse de Abdrabbuh Mansur Hadi.

O coaliţie internaţională coordonată de Arabia Saudită efectuează bombardamente împotriva insurgenţilor huthi, care sunt susţinuţi de Iran. Conflictul s-a soldat, potrivit estimărilor ONU, cu peste 16.000 de morţi, inclusiv 10.000 de civili.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici