RECOMANDĂRILE adresate României de Comisia Veneţia în cazul codurilor penale

Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) a transmis, în avizul aprobat vineri, o serie de recomandări în cazul amendamentelor la Codul de Procedură Penală şi la Codul Penal.

1553 afișări
Imaginea articolului RECOMANDĂRILE adresate României de Comisia Veneţia în cazul codurilor penale

RECOMANDĂRILE adresate României de Comisia Veneţia în cazul codurilor penale

În cazul Codului de procedură Penală, Comisia recomandă României "să revizuiască în totalitate amendamentele pentru a se asigura că reformele nu au impact negativ asupra funcţionării sistemului judiciar penal".

"În revizuirea în totalitate a amendamentelor, sunt necesare schimbări substanţiale în cazul procedurilor de comunicare asupra investigaţiilor penale aflate în curs (Articolul 4), în privinţa iniţierii anchetelor penale (Articolul 305), în privinţa limitelor şi imposibilităţii folosirii anumitor tipuri de dovezi (articolele 139, 143, 153, 168) şi în privinţa dreptului de a fi informat şi de a participa la toate etapele de investigare (articolele 83 şi 92)". În plus, România trebuie "să reanalizeze prevederile finale şi tranzitorii", se arată în comunicatul Comisiei de la Veneţia.

TITLURILE ZILEI

În cazul Codului Penal, Comisia de la Veneţia îndeamnă Bucureştiul "să reanalizeze şi să modifice prevederile privind delictele asociate corupţiei, în special mita (Articolul 290)". "Avizul evidenţiază că proiectele de amendamente ar descuraja persoanele care oferă mită să coopereze cu autorităţile, ar influenţa relaţiile comerciale şi tranzacţiile de cumpărare (articolele 291 şi 292), delapidarea (Articolul 295) şi abuzul în serviciu (Articolul 297)". Bucureştiul trebuie "să reanalizeze şi să modifice unele prevederi care au impact mai general, precum cele privind statutul limitărilor (articolele 154-155)", precizează Comisia Veneţia.

"Conform avizului, amendamentul propus creează riscul ridicat ca, în cazuri complexe, infracţiunile respective să fie blocate prin prescriere înainte de finalizarea investigaţiei şi a procesului - mărturia falsă (Articolul 273) şi compromiterea intereselor justiţiei (Articolul 277 CC)"; Bucureştiul trebuie "să reanalizeze şi să modifice prevederile referitoare la măsurile de confiscare (Articolul 1121) şi definirea funcţionarului public (Articolul 175), sancţiunile auxiliare (Articolul 65), pentru a le alinia la obligaţiile internaţionale ale ţării", precizează Comisia Veneţia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici