Republica Moldova marchează 23 de ani de la independenţă lansând gazoductul Iaşi-Ungheni

Republica Moldova marchează miercuri 23 de ani de la proclamarea independenţei prin lansarea conductei de gaze naturale Iaşi-Ungheni, care va asigura legătura între sistemele de transport al gazelor naturale între cele două ţări.

513 afișări
Imaginea articolului Republica Moldova marchează 23 de ani de la independenţă lansând gazoductul Iaşi-Ungheni

Republica Moldova marchează 23 de ani de la independenţă lansând gazoductul Iaşi-Ungheni (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

Inaugurarea gazoductului face parte din programul vizitei premierului român Victor Ponta în Republica Moldova. El va participa la ceremonie alături de premierul moldovean Iurie Leancă, în localitatea Zagarancea.

Implementarea proiectului, pentru care Uniunea Europeană (UE) a alocat, potrivit agenţiei ruseşti Itar-Tass, suma de 26 de milioane de euro, a durat un an. Scopul UE a fost să conecteze sistemul moldovean de transport de gaze naturale la cel european, consolidând în acest fel securitatea energetică a Republicii Moldova prin livrări alternative din România.

Preţul natural al gazelor româneşti nu a fost dezvăluit, potrivit agenţiei, însă premierul Iurie Leancă a declarat pentru presă că speră să fie "mai mic decât preţul Gazpromului rusesc". Potrivt acestuia, Republica Moldova negociază cu holdingul rusesc o reducere a preţului gazelor naturale ruseşti, pe care fosta republică sovietică le importă cu aproximativ 370 de dolari mia de metri cubi.

Potrivit unui acord semnat la începutul lui august de către compania românească Transgaz şi compania moldoveană de stat Vestmoldtransgaz, - din cauza capacităţii reduse a conductei - livrările româneşti de gaze naturale nu vor depăşi 50 de milioane de metri cubi pe an, reprezentând aproximativ 4% din cererea anuală la nivel naţional (aproximativ 1,3 miliarde de metri cubi).

În vederea eficientizării economice a proiectului este necesară construirea unei conducte suplimentare Ungheni-Chişinău, cu staţii de compresare şi alte infrastructuri de transport, o investiţie estimată de către Itar-Tass la suma de 50 de milioane de euro.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici