Reuniune a liderilor unor state UE pe tema modalităţilor de limitare a imigraţiei. Angela Merkel: Putem găsi o balanţă rezonabilă

Lideri ai unor state din cadrul Uniunii Europene s-au reunit duminică, la Bruxelles, pentru a discuta modalităţi de limitare a imigraţiei şi de echilibrare a sarcinilor în gestionarea acestei probleme la nivelul Blocului comunitar.

856 afișări
Imaginea articolului Reuniune a liderilor unor state UE pe tema modalităţilor de limitare a imigraţiei. Angela Merkel: Putem găsi o balanţă rezonabilă

Reuniune a liderilor unor state UE pe tema modalităţilor de limitare a imigraţiei. Angela Merkel: Putem găsi o balanţă rezonabilă

"Discuţiile vor viza, în mare parte, protejarea frontierelor externe şi reducerea imigraţiei ilegale în Europa. Va exista o discuţie şi despre migraţia secundară, despre modalităţi de a ne trata corect în cadrul sistemului Schengen, despre modul în care putem găsi o balanţă rezonabilă", a declarat, în momentul sosirii la reuniune, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, supusă presiunilor interne pentru combaterea imigraţiei.

"Vom purta această discuţie aici în perspectiva reuniunii Consiliului European. Dar ştim că, din nefericire, la Consiliul European nu vom identifica o soluţie completă la problema imigraţiei. De aceea, vor exista acorduri bilaterale şi trilaterale, modalităţi de a ne ajuta unii pe alţii fără a aştepta întotdeauna un răspuns din partea celor 28 de ţări (...)", a precizat Angela Merkel, citată de site-ul agenţiei Reuters.

TITLURILE ZILEI

"Ne aflăm aici pentru a prezenta propunerea Italiei, o propunere italiană complet nouă bazată pe o nouă paradigmă în problema imigraţiei. Este numită Strategie multilaterală europeană pentru migraţie", a afirmat, la rândul său, premierul Italiei, Giuseppe Conte.

"Ne aflăm aici pentru o reuniune de lucru înaintea summitului Consiliului European programat săptămâna viitoare, un moment important pentru Uniunea Europeană, pentru Europa", a spus preşedintele Franţei, Emmanuel Macron.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici