Reuters: SUA pregătesc sancţiuni fără precedent împotriva Venezuelei pentru a pune presiune pe regimul Maduro

Administraţia Donald Trump pregăteşte sancţiuni împotriva unei companii petroliere din Venezuela şi vizează restricţionarea transporturilor petroliere din Venezuela, pentru a exercita presiuni asupra regimului preşedintelui Nicolas Maduro, potrivit unui oficial american citat de agenţia Reuters.

989 afișări
Imaginea articolului Reuters: SUA pregătesc sancţiuni fără precedent împotriva Venezuelei pentru a pune presiune pe regimul Maduro

Reuters: SUA pregătesc sancţiuni împotriva Venezuelei pentru a pune presiune pe regimul Maduro

Marţi, Nicolas Maduro şi-a depus candidatura în cadrul alegerilor prezidenţiale anticipate ce vor avea loc la data de 22 aprilie, în timp ce opoziţia venezueleană a anunţat că va boicota scrutinul.

Oficialul american a precizat că sancţiunile fără precedent ar afecta sectorul petrolier din Venezuela, principalul motor al economiei. Unele măsuri ar putea fi impuse înainte de alegeri, iar altele după.

"Cred că (sancţiunile) vor genera un şoc destul de puternic asupra pieţei petrolului, pe termen scurt. Sancţiunile petroliere nu sunt deloc uşoare. Măsura ar însemna o escaladare destul de puternică pentru politica Statelor Unite, fie că este vorba despre sancţiuni ample pentru industria petrolieră sau paşi graduali", a precizat sursa citată, sub protecţia anonimatului.

TITLURILE ZILEI

Oficialul a subliniat că orice acţiune din partea SUA va lua în considerare pericolele potenţiale pentru cetăţenii venezueleni, care sunt afectaţi deja de lipsa hranei şi de inflaţia galopantă, precum şi impactul asupra industriei petroliere din SUA şi asupra consumatorilor americani.

Venezuela a fost al patrulea cel mai mare furnizor de petrol şi produse petroliere pentru Statele Unite în 2017, potrivit Administraţiei SUA pentru Informaţii Energetice. Pe de altă parte, vânzările de ţiţei din Venezuela către Statele Unite au fost în 2017 cele mai scăzute din ultimii 16 ani.

Oficialul american citat de Reuters a mai precizat că Administraţia Trump ia în calcul posibile sancţiuni împotriva unor înalţi oficiali militari şi politici. Experţii susţin însă că sancţiunile individuale au avut un impact insuficient sau inexistent asupra politicilor regimului venezuelean.

La 31 iulie 2017, Statele Unite au impus sancţiuni juridice şi financiare contra preşedintelui Venezuelei, Nicolas Maduro, catalogat drept "dictator". Maduro a luat în derâdere în mod regulat măsurile Washingtonului.

Noile sancţiuni luate în considerare, potrivit sursei din administraţia americană, ar avea ca scop să "facă lumea puţin mai mică pentru aceşti oficiali corupţi".

Ministrul de externe al Venezuelei, Jorge Arreaza, a declarat marţi că sancţiunile americane îngreunează renegocierea datoriilor externe şi provoacă "panică" în rândul băncilor din lume.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici