Antony Blinken transmite Rusiei că NATO are doar rol defensiv / Joe Biden îi va cere lui Vladimir Putin "predictibilitate"

Secretarul de Stat american, Antony Blinken, a respins temerile Rusiei şi a reiterat că Alianţa Nord-Atlantică este o organizaţie "defensivă", precizând că preşedintele SUA, Joseph Biden, îi va cere omologului rus, Vladimir Putin, mai multă "predictibilitate" şi "stabilitate".

5951 afișări
Imaginea articolului Antony Blinken transmite Rusiei că NATO are doar rol defensiv / Joe Biden îi va cere lui Vladimir Putin "predictibilitate"

Sursa foto: profimedia

Rugat de jurnalişti să comenteze afirmaţiile preşedintelui Vladimir Putin, care a exprimat preocupări privind riscul instalării de echipamente militare NATO în Ucraina, şi întrebat dacă Alianţa Nord-Atlantică poate monta astfel de echipamente în pofida obiecţiilor Rusiei, Antony Blinken a declarat: "Cred că cel mai important lucru pe care preşedintele Putin pare să îl minimizeze sau să îl ignore este că NATO este o alianţă defensivă. Este o alianţă transparentă. Nu este o alianţă îndreptată împotriva Rusiei. Nu este o alianţă care să intenţioneze comiterea de agresiuni împotriva Rusiei. Singurele agresiuni pe care le-am observat în ultimii ani au fost, din nefericire, din partea Rusiei, prima dată împotriva Georgiei, apoi în Ucraina".

Antony Blinken a precizat că Joseph Biden va vorbi cu Vladimir Putin "în viitorul apropiat". "Cred că atunci când vor vorbi, preşedinele SUA va transmite ceea ce am semnalat şi eu, în primul rând dorinţa noastră pentru mai multă predictibilitate şi stabilitate în relaţia bilaterală. Dar va transmite şi determinarea noastră, nu ca o ameninţare, ci ca un fapt public, de a contracara în mod hotărât orice acţiuni agresive sau nechibzuite la care ar putea recurge Rusia şi de a apăra integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei", a subliniat Antony Blinken, conform stenogramei declaraţiilor, postată pe site-ul Departamentului de Stat de la Washington.

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a declarat vineri că pregăteşte "o serie de iniţiative" în scopul protejării Ucrainei de un atac al Rusiei, pe fondul temerilor Administraţiei de la Kiev privind o lovitură de stat sau o intervenţie militară. "Pregătim o serie de iniţiative care au scopul de a face foarte, foarte dificil pentru preşedintele Vladimir Putin să facă ceea ce se teme lumea că ar putea face", a declarat Joseph Biden, precizând că este "în contact constant" cu aliaţii Statelor Unite, inclusiv cu Ucraina.

Administraţia de la Kiev se teme că Rusia ar putea organiza o lovitură de stat sau o intervenţie militară în regiunile separatiste est-ucrainene. Potrivit Kievului, Rusia a mobilizat aproape 100.000 de militari la frontiera Ucrainei. Surse din cadrul serviciilor de informaţii americane citate de cotidianul The Washington Post susţin că Rusia pregăteşte o ofensivă care ar putea implica 175.000 de militari. Rusia susţine că nu pregăteşte niciun complot şi niciun atac în Ucraina, argumentând că poate mobiliza militari oriunde doreşte pe propriul teritoriu. Vladimir Putin a cerut Alianţei Nord-Atlantice să evite trimiterea de trupe şi echipamente militare în Ucraina, criticând vehement extinderea NATO spre est şi semnalând că Rusia va reacţiona prin măsuri militare, conform agenţiei Associated Press.

Rusia şi Statele Unite intenţionează să organizeze în curând o întrevedere prin videoconferinţă a preşedinţilor Vladimir Putin şi Joseph Biden, a anunţat vineri un consilier prezidenţial rus, precizând că Moscova urmează să ceară garanţii de securitate din partea NATO. Iuri Uşakov, consilier prezidenţial rus pentru Politică Externă, a declarat că summitul în format online Rusia-SUA va avea loc după vizita preşedintelui Vladimir Putin în India, săptămâna viitoare. "Noi avem o dată concretă pentru această videoconferinţă. Dar este bine să aşteptăm aprobarea finală din partea americanilor", a afirmat Iuri Uşakov, citat de agenţia Reuters. "Ţinând cont de situaţia tensionată, există acum nevoia urgentă de a ne fi oferite garanţii adecvate. Situaţia pur şi simplu, nu mai poate continua în acest fel", a subliniat oficialul rus.

Pe agenda summitului virtual vor fi relaţiile SUA-Rusia, tensiunile din Ucraina şi Belarus, stabilitatea strategică, precum şi crizele din Afganistan, Iran, Libia şi Siria. Discuţiile privind stabilitatea strategică vor continua pe baza premiselor fixate la întâlnirea pe care Joseph Biden a avut-o cu Vladimir Putin în iunie, la Geneva.

Secretarul de Stat american, Antony Blinken, a cerut joi Rusiei, în cursul întrevederii cu ministrul de Externe Serghei Lavrov, să ia măsuri pentru reducerea tensiunilor la frontierele Ucrainei, după ce oficialul rus a acuzat NATO de crearea premiselor pentru o "confruntare militară". "Cerem Rusiei să ia măsuri pentru reducerea tensiunilor şi să revină la diplomaţie. Suntem profund preocupaţi de planurile Rusiei în vederea unei noi agresiuni împotriva Ucrainei. Dacă Rusia va decide să continue pe calea confruntării, se va expune unor grave consecinţe. Cea mai bună soluţie de a preveni apariţia unei crize este diplomaţia", i-a spus Antony Blinken lui Serghei Lavrov.

Preşedintele Vladimir Putin a declarat că Rusia va solicita "garanţii pe termen lung" că Alianţa Nord-Atlantică nu va continua extinderea spre est şi nu va instala sisteme de armament în apropierea frontierelor ruse. "Vom cere garanţii de securitate credibile şi pe termen lung. În dialogul cu Statele Unite şi cu aliaţii SUA, vom insista să elaborăm acorduri specifice care să excludă orice acţiuni ale NATO spre est sau instalarea de sisteme de armament care să ne ameninţe, în apropierea frontierelor noastre", a afirmat Vladimir Putin.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici