Scandalul momentului. Demisie la vârful companiei care a copiat datele a 87 de milioane de persoane

Alexander Tayler, CEO-ul interimar al Cambridge Analytica, firma de date aflată în centrul controverselor legate de preluarea unui număr impresionant de date de pe Facebook, a demisionat. Consiliul de administraţie al firmei de date a anunţat că directorul executiv renunţă la funcţie la doar câteva săptămâni după ce a preluat-o.

2407 afişări
Imaginea articolului Scandalul momentului. Demisie la vârful companiei care a copiat datele a 87 de milioane de persoane

Scandalul momentului. Demisie la vârful companiei care a copiat datele a 87 de milioane de persoane

Tayler va rămâne însă conectat la activitatea companiei şi îşi va relua fosta funcţie de şef de date "pentru a se concentra asupra diverselor investigaţii tehnice şi anchete".

Tayler a preluat conducerea companiei, după ce CEO-ul permanent al companiei, Alexander Nix, a apărut într-o filmare difuzată de presa britanică în care discuta despre folosirea mitelor şi a prostituatelor pentru a influenţa campaniile electorale.

Nix a fost suspendat pe 20 martie după ce videoclipurile au fost făcute publice. 

Cambridge Analytica a fost supusă unei anchete majore după dezvăluirile privind preluarea datelor a 87 de milioane de utilizatori Facebook fără consimţământul lor.

Compania, care a lucrat pentru campania Trump în cursul alegerilor prezidenţiale din 2016, a negat greşelile în acest caz.

Un fost angajat al Cambridge Analytica intenţionează să coopereze cu investigaţia specială a avocatului Robert Mueller privind implicarea Rusiei în alegerile din 2016.

Directorul executiv al Facebook, Mark Zuckerberg, a participat marţi şi miercuri la audierile Congresului de la Capitol Hill pentru a explica rolul companiei sale în încălcarea datelor.

 

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

  

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici