Se nasc tot mai puţini copii. Care e impactul scăderii ratei fertilităţii la nivel mondial: cele mai afectate ţări

  • 23 de state, printre care Spania şi Japonia, se aşteaptă să aibă populaţiile înjumătăţite până în 2100.
  • Dacă rata fertilităţii, adică numărul de copii pe femeie, scade sub aproximativ 2,1, atunci dimensiunea populaţiei începe să se micşoreze.
  • Ţările „vor îmbătrâni“ în mod dramatic.
  • „Va trebui să reorganizăm societăţile“, a spus cercetătorul Christopher Murray.
1407 afişări
Imaginea articolului Se nasc tot mai puţini copii. Care e impactul scăderii ratei fertilităţii la nivel mondial: cele mai afectate ţări
Lumea nu este pregătită pentru mai puţini copii care se nasc la nivel global, fapt ce va avea un impact neaşteptat asupra societăţii, spun cercetătorii. Hai să îţi explic de ce. Scăderea ratei fertilităţii înseamnă că aproape fiecare ţară ar putea avea populaţii micşorate până la sfârşitul secolului. 23 de state, printre care Spania şi Japonia, se aşteaptă să-şi vadă populaţiile la jumătate până în 2100, scrie BBC.
 
Totodată, ţările „vor îmbătrâni“ în mod dramatic, asta pentru că pe măsură ce oamenii împlinesc 80 de ani, alţii ar trebui să se nască.

Ce se va întâmpla?

Dacă rata fertilităţii, adică numărul de copii pe femeie, scade sub aproximativ 2,1, atunci dimensiunea populaţiei începe să se micşoreze.
Uite o dovadă clară: În timp ce în 1950 erau în medie 4,7 copii pe femeie, rata fertilităţii globale a scăzut cu aproape jumătate până în 2017, când a ajuns la 2,4. Cercetătorii de la Institutul de Evaluare şi Sănătate al Universităţii din Washington au arătat atunci, într-un studiu, că va scădea sub 1,7 până în 2100. Drept urmare, cercetătorii se aşteaptă ca numărul de oameni la nivel mondial să crească la 9,7 miliarde în jurul anului 2064, înainte de a scădea la 8,8 miliarde până la sfârşitul secolului.
 
„Populaţiile din cea mai mare parte a lumii vor fi în declin. Cred că este incredibil de greu să gândim asta şi să recunoaştem cât de mare este acest lucru. Este extraordinar, va trebui să reorganizăm societăţile“, a spus cercetătorul Christopher Murray.

De ce scade rata fertilităţii?

Dacă credeai că are vreo legătură cu numărul de spermatozoizi, află că nu este aşa. În schimb, efectul este produs de tot mai multe femei angrenate în muncă, dar şi de accesul mai mare la metodele de contracepţie, ceea ce duce la alegerea femeilor de a avea mai puţini copii.

Ce ţări vor fi cele mai afectate?

Se estimează că populaţia Japoniei va scădea, după ce în 2017 atinsese un record de 128 de milioane, la mai puţin de 53 de milioane până la sfârşitul secolului. Italia este de aşteptat să înregistreze o scădere a populaţiei la fel de dramatică, de la 61 de milioane la 28 de milioane în acelaşi interval de timp. Sunt două dintr-o listă de 23 de ţări, care include şi Spania, Portugalia, Thailanda şi Coreea de Sud, care se aşteaptă să îşi înjumătăţească populaţiile.
 
China, în prezent cea mai populată naţiune din lume, este estimat că va atinge un nivel de 1,4 miliarde în patru ani, înainte de a-i scădea populaţia aproape la jumătate, ajungând la 732 milioane până în 2100. Şi India are locul ei în clasament. Se presupune că Marea Britanie va atinge 75 de milioane de oameni în 2063 şi va scădea la 71 de milioane până în 2100.
 
Astfel, aceasta va fi o problemă cu adevărat globală, 183 din 195 de ţări având o rată a fertilităţii sub nivelul ratei mortalităţii la bătrâni.

De ce este o problemă?

S-ar putea să crezi că acest lucru este excelent pentru mediu. O populaţie mai mică ar reduce emisiile de carbon, precum şi despăduririle terenurilor agricole.
 
„Acest lucru ar putea fi adevărat dacă am face excepţie de la faptul că vor fi mai mulţi bătrâni decât tineri şi de la toate consecinţelor negative care decurg din asta. Va crea o schimbare socială enormă. Mă îngrijorează pentru că am o fiică de opt ani şi mă întreb cum va fi lumea“, spune prof. Murray.
 
Cine plăteşte impozit într-o lume în care numărul vârstnicilor este masiv? Cine plăteşte asistenta medicală pentru vârstnici? Cine are grijă de bătrâni? Oare oamenii vor mai putea să iasă la pensie? Rămâne de văzut.
 
Autor: Andreea Neblea

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici