Serghei Lavrov: Rusia şi China vor bloca orice încercare a SUA de a sabota acordul nuclear cu Iranul - Mediafax

Serghei Lavrov: Rusia şi China vor bloca orice încercare a SUA de a sabota acordul nuclear cu Iranul

Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, a declarat, luni, că Moscova şi Beijingul au convenit să blocheze orice încercare a Statelor Unite de a sabota acordul nuclear cu Iranul, relatează site-ul agenţiei Tass.

1963 afişări

Imaginea articolului Serghei Lavrov: Rusia şi China vor bloca orice încercare a SUA de a sabota acordul nuclear cu Iranul

Serghei Lavrov: Rusia şi China vor bloca orice încercare a SUA de a sabota acordul nuclear cu Iranul

”Suntem împotriva revizuirii acestui acord, iar încercarea de a minimaliza ani de eforturi internaţionale realizate prin discuţii între cele şase puteri majore şi Iran este contraproductivă”, a declarat Lavrov după o întrevedere cu Wang Yi, ministrul de Externe al Chinei.

”Vom bloca orice încercare de a sabota acest acord”, a subliniat Lavrov.

Marile puteri din grupul P5+1 (China, Franţa, Rusia, Marea Britanie, Statele Unite plus Germania) au semnat în 2015 un acord cu Iranul prin care Teheranul se angajează să limiteze activităţile atomice în schimbul relaxării sancţiunilor internaţionale. Preşedintele Trump şi Israelul contestă acordul nuclear semnat cu Iranul.

 

Trump a ameninţat în mai multe rânduri că Statele Unite se vor retrage din Acordul atomic semnat cu Iranul, acuzând Teheranul de continuarea activităţilor nucleare şi balistice.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
RUSIA ,
CHINA ,
SUA

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.