Shinzo Abe şi Moon Jae-in cel mai probabil nu se vor întâlni la Adunarea Generală ONU din septembrie

Este puţin probabil ca premierul japonez Shinzo Abe să se întâlnească cu preşedintele sud-coreean Moon Jae-in în cadrul Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite din septembrie, a scris cotidianul japonez Sankei, potrivit Reuters.

190 afișări
Imaginea articolului Shinzo Abe şi Moon Jae-in cel mai probabil nu se vor întâlni la Adunarea Generală ONU din septembrie

Shinzo Abe şi Moon Jae-in cel mai probabil nu se vor întâlni la Adunarea Generală ONU din septembrie

Abe nu va purta discuţii cu Moon, dacă Seul nu va face paşi constructivi în priivnţa muncii forţate şi a altor chestiuni ccare datează din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

El va sări, de asemenea, pese întâlnirea cu Moon la o reuniune din luna octombrie a Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est şi la o adunare a Cooperării Economice Asia-Pacific, în noiembrie, se preizează în articol.

Liderii celor două ţări nu s-au întâlnit în timpul summitului G-20 din 20 iunie de la Osaka.

TITLURILE ZILEI

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici